”Având în vedere manifestările cu caracter legionar petrecute în apropierea Sfintelor Moaște ale Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, în ziua sa de prăznuire (22 iulie 2025), facem precizarea că Patriarhia Română se delimitează ferm de orice ideologie extremistă, totalitară. Aceste manifestări contravin atât legilor în vigoare, cât și învățăturii de credință creștină, care exclude orice asociere cu mișcări care promovează ura și violența, xenofobia și rasismul.
Menționăm că Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu a fost canonizat pentru mărturisirea credinței creștine și a suferinței îndurate în închisorile comuniste, iar dovezile cele mai grăitoare ale sfințeniei sale constau în existența Sfintelor sale Moaște întregi și a nenumăratelor minuni săvârșite de acesta. Însă manifestările de instrumentalizare politică a memoriei sale sunt total inacceptabile și se petrec fără avizul sau consimțământul Patriarhiei Române, fiind realizate de persoane care nu ne reprezintă în vreo calitate, acestea fiind singurele responsabile pentru faptele lor.”, arată un comunicat al Patriarhiei.
“Ieri, 22 iulie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat, în incinta unui cimitir din Sectorul 6, un drapel care se afla arborat și care conținea însemne care fac referire la anumite ideologii fasciste.
Polițiștii din cadrul subunității, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au luat toate măsurile legale care s-au impus.
Menționăm faptul că drapelul a fost îndepărtat, iar în cauză au fost demarate activități pentru identificarea persoanelor care au arborat drapelul cu simbolul respectiv.”, arată un comunicat al Poliției.