După încheierea alegerii unui nou Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele:
- „A aprobat dojană sinodală scrisă pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile sinodale referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, clericilor și monahilor de a respecta aceste prevederi.
- A aprobat ca, în mod excepțional, Preasfințitul Părinte Atanasie Rusnac, Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord să exercite responsabilitățile de chiriarh, cu excepția distribuirii sfintelor antimise și a reprezentării în fața autorităților britanice și românești, până la data întronizării sale.
- A reafirmat obligația tuturor ierarhilor de a respecta disciplina eclezială precum și hotărârile sinodale referitoare la hirotonia de clerici și la numirea în posturile clericale și didactice în eparhii.
- A aprobat forma actualizată a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea seminariilor, colegiilor și liceelor teologice ortodoxe din Patriarhia Română.
- A aprobat proiectele de texte pentru slujba Acatistului Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu (22 iulie), Acatistului Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie) și Acatistului Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie)”, a transmis Patriarhia.
Vezi și: Episcopul penal al Sălajului, demis de Sfântul Sinod – Acuzat de complicitate la delapidare și fals.