Patru mandate europene de arestare, puse în aplicare de poliţiştii arădeni în cazul unor români suspectaţi că au comis 33 de furturi de patrimoniu în Austria – VIDEO

Știri de azi | Patru mandate europene de arestare, puse în aplicare de poliţiştii arădeni în cazul unor români suspectaţi că au comis 33 de furturi de patrimoniu în Austria – VIDEO - Știri de azi |
#image_title

Poliţia română informează joi, că la data de 28 august, în urma schimbului de informaţii realizat prin Biroul Sirene al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai oraşului Chişineu-Criş, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, au pus în aplicare patru mandate europene de arestare.

Potrivit sursei citate, mandatele erau emise de autorităţile din Austria, pe numele a patru bărbaţi, cu vârste între 32 şi 41 de ani, toţi din localitatea arădeană Nădab. Aceştia sunt cercetaţi pentru 33 de infracţiuni contra patrimoniului, pe teritoriul Austriei.

Cei patru bărbaţi urmează să fie prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Știri de azi | Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, după incidentul cu livratorul străin lovit de un tânăr: Delirul naţionalist şi poziţionările extremiste nu trebuie tolerate nici pe reţelele sociale şi nici în Parlamentul României - Știri de azi |

Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, după incidentul cu livratorul străin lovit de un tânăr: Delirul naţionalist şi poziţionările extremiste nu trebuie tolerate nici pe reţelele sociale şi nici în Parlamentul României

Știri de azi | Macron, Merz şi Tusk au rostit discursuri impresionante de susţinere la Chişinău şi au surprins plăcut vorbind în româneşte – VIDEO - Știri de azi |

Macron, Merz şi Tusk au rostit discursuri impresionante de susţinere la Chişinău şi au surprins plăcut vorbind în româneşte – VIDEO