Un incendiu care a izbucnit luni dimineaţa într-un bloc de zece etaje din din Lyon, al treilea cel mai mare oraş din Franţa, a provocat moartea a patru persoane, a anunţat prefectura Rhône într-un comunicat citat de presa franceză.
Cele patru persoane au murit în ciuda intervenţiei echipelor de salvare, iar zece persoane sunt în prezent examinate medical, se precizează în comunicat.
Incendiul a izbucnit la ora locală 5:30 şi a fost stins în jurul orei 7:00.
Potrivit prefecturii, au fost mobilizaţi 78 de pompieri şi 34 de autospeciale, precum şi patru echipaje ale serviciului de urgenţă (SAMU) din Rhône. Primarul din Lyon, Grégory Doucet, a salutat „mobilizarea rapidă şi exemplară” a pompierilor, a SAMU, a poliţiei şi a agenţilor oraşului.
O anchetă este în curs pentru „a determina cauzele acestei tragedii”, a adăugat primarul Lyonului.
A fost instituit un perimetru de securitate în jurul zonei, iar municipalitatea a deschis o sală de sport pentru a găzdui persoanele afectate de incendiu.
Prefectul şi procurorul din Lyon s-au deplasat la faţa locului.