Patru morţi la Sumî, după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuinţe

Cel puţin patru persoane au fost scoase decedate de sub dărâmături, joi, după ce o dronă Shahed lansată de Rusia a lovit un bloc de locuinţe cu mai multe etaje în oraşul ucrainean Sumî, din nord-estul ţării, relatează Ukrainskaia Pravda, citând administraţia regională.

De asemenea, 9 persoane, între care un copil de 7 ani, au fost rănite. Un adolescent de 18 ani este în stare gravă.

Operaţiunile de căutare şi salvare sunt încă în desfăşurare.

În urma impactului dronei, au fost distruse 5 apartamente, pe patru etaje, şi 12 balcoane. De asemenea, peste 80 de ferestre sunt sparte.

În faţa blocului, peste 20 de maşini au fost avariate.

Trafic restricționat pe DN15, în Mureș, din cauza unui accident cu trei mașini

Accident aviatic la Washington: Ce se ştie până acum