Secretarul general al PSD Paul Stănescu afirmă că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează ”aceeaşi logică heirupistă şi rigidă”, în care .”sub pretextul eficienţei, se promovează o reformă construită pe intuiţie, nu pe evaluări reale nu putem accepta ca partenerii de coaliţie”. Totodată, el subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL sǎ atace încontinuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor. când e vorba de asumarea răspunderii. ”În aceste condiţii, cred că se impune de urgenţă o şedinţă a coaliţiei în care să discutăm măsurile care afectează mai mult decât este cazul administraţiile locale, investiţiile publice şi românii vulnerabili. Iar noi trebuie să decidem urgent în partid dacă mai rămânem la guvernare. Putem susţine reformele necesare şi din Parlament, dar nu vom accepta ca viaţa oamenilor să fie sacrificată pentru un plan contabil rece şi nedrept”, conchide Stănescu.
„Cel mai simplu ar fi fost sǎ rǎmânem în Opoziţie. Dar, şi în trecut, şi acum, PSD a intrat la guvernare dintr-un singur motiv: pentru a dezvolta România şi pentru a creşte nivelul de trai al românilor. România trece printr-un moment dificil, dar asta nu însemnǎ cǎ, pentru a depǎşi acest moment, trebuie distrus tot ce s-a construit în ultimii 10 ani! Al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi logică heirupistă şi rigidă. Sub pretextul eficienţei, se promovează o reformă construită pe intuiţie, nu pe evaluări reale. În acest model, greul cade pe cei mai vulnerabili: pensionari, mame, salariaţi pe minimul pe economie, profesori, funcţionari, militari şi alte categorii sociale şi profesionale. Noi nu pentru asta am intrat la guvernare! Nu pentru a ignora vocea românilor, a oamenilor de afaceri sau a autoritǎţilor locale! Nu putem accepta o abordare în care se renunţă la investiţii esenţiale în infrastructură şi dezvoltare locală, în mare parte în stadiu avansat de execuţie, doar pentru a da bine la cifre”, afirmă Stănescu.
El subliniază că România nu este o corabie care se scufundă şi că reformele nu se fac prin teroare administrativă, ci prin dialog, echilibru şi responsabilitate.
”Nu putem accepta ca premierul şi alţi lideri din coaliţie sǎ promitǎ deschidere, dar în realitate orice decizie sǎ se ia fǎrǎ nicio analizǎ fǎcutǎ împreunǎ cu toţi factorii implicaţi”, spune lidcerul social-democrat.
El adaugă şi că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL sǎ atace în continuu partidul dar sǎ aibǎ votul de susţinere al PSD când e vorba de asumarea răspunderii.
”În aceste condiţii, cred că se impune de urgenţă o şedinţă a coaliţiei în care să discutăm măsurile care afectează mai mult decât este cazul administraţiile locale, investiţiile publice şi românii vulnerabili.
Iar noi trebuie să decidem urgent în partid dacă mai rămânem la guvernare. Putem susţine reformele necesare şi din Parlament, dar nu vom accepta ca viaţa oamenilor să fie sacrificată pentru un plan contabil rece şi nedrept. PSD va sprijini orice măsură care elimină risipa şi abuzurile, dar nu va confunda responsabilitatea cu austeritatea şi recesiunea!”, conchide Paul Stănescu.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat vineri pachetul de măsuri privind reforma administraţie publice locale, el anunţând că vom avea un număr maxim de angajaţi ai primăriilor din România, funcţie de mărimea localităţii şi un număr maxim de angajaţi ai Consiliilor judeţene, reducerea investiţiilor.
El a mai precizat, în legătură cu asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri privind reforma administraţiei publice, că se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de vedere legal, până la sfârşitul lunii iulie.