Paza de Coastă a SUA a salvat un bărbat şi câinele său de pe o barcă cu pânze în timpul uraganului Helene / Cel puţin 43 de persoane au fost ucise – FOTO / VIDEO

Paza de Coastă a Statelor Unite a salvat un bărbat şi câinele său, după ce barca cu pânze pe care se aflau a început să ia apă, la aproximativ 25 de mile de insula Sanibel, Florida.

 

 

 

 

Intervenţia a fost înregistrată, imaginile fiind distribuite de Paza de Coastă a Statelor Unite.

Helene a ajuns la ţărm ca un puternic uragan de categoria 4.

”Se pare că bărbatul şi câinele său erau în stare medicală bună. Aceştia au fost duşi la aeroportul internaţional Southwest Florida pentru a se întâlni cu echipajul medical de urgenţă. Ambarcaţiunea este în derivă şi dezafectată”, a transmis Paza de Coastă.

Potrivit Reuters, Helene a provocat vineri inundaţii care au pus viaţa în pericol în zone întinse din sud-estul Statelor Unite, unde cel puţin 43 de persoane au fost ucise de o furtună care a inundat cartiere, a provocat alunecări de teren, a ameninţat baraje şi a lăsat peste 3,5 milioane de case şi întreprinderi fără curent electric.

Înainte de a se deplasa spre nord prin Georgia, Tennessee şi Carolina, Helene a lovit joi seară regiunea Big Bend din Florida ca un puternic uragan de categoria 4, cu vânturi de 225 km/h. A lăsat în urmă un peisaj haotic de bărci răsturnate în porturi, copaci doborâţi, maşini scufundate şi străzi inundate.

La începutul după-amiezii de vineri, furtuna a fost retrogradată, cu toate acestea, ploile abundente provocate de Helene produceau în continuare inundaţii catastrofale în multe zone, poliţia şi pompierii efectuând mii de salvări din apă în toate statele afectate.

Peste 50 de persoane au fost salvate de pe acoperişul unui spital din comitatul Unicoi, Tennessee, la aproximativ 200 km nord-est de Knoxville, au declarat oficialii statului, după ce apele au inundat comunitatea rurală.

 

O investiție de 30.000.000 de euro, lăsată să ruginească în centrul Capitalei

Horoscopul zilei de 29 septembrie 2024. Gemenii se pun pe primul loc. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut