Pe cine nu ar numi candidaţii la preşedinţie premier – Geoană nu ar numi oameni incompetenţi şi corupţi, Lasconi nu ar numi un extremist, iar Simion nu ar desemna-o pe Lasconi

Candidaţii la Preşedinţie care luni seară au participat la dezbaterea organizată de Digi 24 au fost întrebaţi pe cine nu ar numi prim-miniştrii. Candidatul independent Mircea Geoană a afirmat că nu ar numi oameni incompetenţi şi corupţi, preşedintele USR, Elena Lasconi, că nu va numi un extremist, iar preşedintele AUR, George Simion, a menţionat că nu o va numi premier pe Elena Lasconi.

Candidatul independent Mircea Geoană a afirmat că nu ar numi oameni incompetenţi şi corupţi. 

 
”Nu aş numi niciodată oameni incompetenţi, corupţi sau care vor să arunce România în afara circuitului occidental. Nu vreau să dau nume, nu ştiu cine va mai rămâne şef de partid după alegerile prezidenţiale după ce voi câştiga. E posibil să nu mai fie aceştia, poate să fie alţii. Dar vă spun că din fişa postului, aşa cum pentru fişa postului pentru preşedinte e nevoie de calificări, pentru fişa postului de a numi un prim-ministru, de a numi un guvern, sunt trei condiţii pe care cineva care le îndeplineşte, una, două sau trei: corupt, incompetent sau om care să dorească scoaterea României din circuitul euro-atlantic, pentru mine nu au ce să caute în politică şi nu vor fi numiţi de mine în nicio funcţie în statul român”, a declarat Mircea Geoană.

 
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu ar numi un premier care a mai fost. 
 
”Aş da şansa acelui partid care are cei mai mulţi parlamentari. Şi aş da prima şansă să formeze un guvern, dar aş ruga să nu vină cu un premier care a mai fost. Nu contează de la ce partid. Cei care au fost premieri cred că nu trebuie să fie solicitaţi pentru a forma un guvern. Au arătat ce ştiu”, a declarat liderul UDMR. 
 
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat că nu va numi un extremist în funcţia de premier. 
 
”Nu aş propune un extremist, nu aş propune Ciucă-Ciolacu pentru că aproape au băgat ţara în faliment,  adică practic doi pesedişti, unul roşu şi unul galben, şi categoric nu l-aş propune pe domnul Geoană care a spus că este obosit şi a fost şi cel mai longeviv preşedinte al PSD”, a transmis Lasconi. 
 
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că nu o va numi premier pe Elena Lasconi. 
 
”Dacă ar fi să aleg între domnul Geoană şi doamna Lasconi, cu siguranţă l-aş alege pe cel capabil. Dar şi mai bine ar trebui pus domnul Cristian Diaconescu. Acum pe cine nu aş pune. Suntem în logică electorală. Românii mă votează, ajung preşedintele românilor. Sunt patru partide importante în ţară: PSD, PNL, USR şi AUR. Dacă românii vor vota pe AUR, vom avea propunere de prim-ministru pe Marius Lulea. Dacă românii vor vota USR-ul şi eu ajung preşedinte, cred că se schimbă conducerea şi, nu ştiu, pe domnul Cătălin Drulă şi mai sunt alţii de acolo. Nu o voi pune pe doamna Lasconi”, a declarat liderul AUR.
 
Cristian Diaconescu a explicat că procedura de desemnare a premierului este stabilită de Constituţie. 
 
”Desemnarea primului-ministru se face pe o procedură stabilită de la articolul 80 până la articolul 92 din Constituţie. Aprehensiunile personale nu intră în acest palier de evaluare. Se face o propunere din partea unei majorităţi sau unui partid care are peste 50%, care la rândul lui acest partid a câştigat alegerea şi votul cetăţenilor. Deci trebuie să respecţi din acest punct de vedere modul în care se transmite către Cotroceni o propunere, dar da, evident, dacă propunerea iese din limitele moralei creştine, iese din limitele legalităţii, are o atitudine care merge în contra intereselor României, evident că se poate discuta şi cu partidul şi cu persoana respectivă. Iar respingerea, da, se poate face o singură dată”, a afirmat Cristian Diaconescu.

UPDATE-OIAC anunţă că a găsit gaze lacrimogene de tip CS, interzise, în eşantioane furnizate de către Kiev, prelevate la 20 septembrie în apropiere de satul Illinka, în regiunea Dnipropetrovsk

Atacuri între Mircea Geoană şi Elena Lasconi – Geoană: Zece ani înainte cu domnul Băsescu, cel care este modelul dumneavoastră de preşedinte, cum a fost? A fost bine?/ Lasconi: Domnul Băsescu vă bate şi când nu participă