Pentagonul îi va reduce gradul şi pensia militară senatorului democrat Mark Kelly, fost astronaut, pentru „conduită necorespunzătoare imprudentă”

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a anunţat luni că îl va retrograda pe senatorul Mark Kelly din gradul său de căpitan în rezervă al Marinei pentru „conduită necorespunzătoare imprudentă”, după ce acesta şi alţi congresmeni democraţi au îndemnat trupele să refuze ordinele ilegale date de superiorii lor, relatează Reuters.

Hegseth a declarat că Kelly va suferi o reducere a pensiei şi va primi o scrisoare de mustrare ataşată la dosarul său militar. El ar putea face obiectul unor măsuri suplimentare în viitor, în funcţie de acţiunile sale, a avertizat el într-o postare pe X.

Deşi extraordinară, măsura este mult mai blândă decât ameninţarea administraţiei Trump de a-l rechema pe Kelly în serviciul activ pentru a-l urmări penal după ceea ce a descris ca fiind un comportament sedicios din partea fostului astronaut şi veteran decorat.

„Statutul căpitanului Kelly de senator în funcţie al Statelor Unite nu îl scuteşte de răspundere, iar alte încălcări ar putea duce la măsuri suplimentare”, a spus Hegseth.

Kelly şi ceilalţi congresmeni şi-au apărat cu tărie declaraţiile, spunând că nu au făcut decât să reamintească legea. 

Mesajul video al lui Kelly din 18 noiembrie a venit pe fondul îngrijorărilor crescânde în rândul democraţilor, repetate în privat de unii oficiali militari americani, că administraţia Trump încalcă legea ordonând armatei americane să ucidă presupuşii traficanţii de droguri în atacuri asupra navelor lor în apele latino-americane.

Pentagonul susţine că aceste atacuri sunt justificate, deoarece traficanţii de droguri sunt consideraţi terorişti.

Cu toate acestea, Hegseth a afirmat că acţiunile lui Kelly sunt „de natură sedicioasă”.

Preşedintele Donald Trump i-a acuzat, de asemenea, pe Kelly şi pe ceilalţi democraţi de sediţie (rebeliune – n.r.), afirmând într-o postare pe reţelele de socializare că această infracţiune se pedepseşte cu moartea.

Conform Codului uniform de justiţie militară, sediţia şi revolta se numără printre cele mai grave infracţiuni şi pot fi pedepsite cu moartea.

Salvamont Argeş: Toate traseele turistice din zona montană a judeţului care urcă spre traseele de creastă sau traseele de creastă propriu-zise ale munţilor Făgăraş, Piatra Craiului, Leaota şi masivul Iezer- Păpuşa integral sunt închise

Critics Choice Awards 2026 – „One Battle After Another” – Cel mai bun film, „The Pitt”, „Adolescence”, „The Studio” au dominat la premiile pentru televiziune/ Kimmel i-a mulţumit lui Trump: Mulţumesc pentru toate lucrurile ridicole pe care le faci