Percheziţii ale procurorilor DIICOT şi ale poliţiştilor din Timişoara la locuinţele celor doi băieţi de 15 ani care au fost impliccaţi în uciderea prietenului lor de aceeaşi vârstă

Procurorii DIICOT din Timişoara şi poliţiştii antidrog au făcut, sâmbătă, percheziţii la trei adrese din localitatea Cenei, judeţul Timiş, la locuinţele celor doi băieţi de 15 ani implicaţi în uciderea prietenului lor de aceeaşi vârstă, Mario Berinde. Percheziţiile vin după ce cei doi băieţi au declarat că ar fi consumat droguri, după crimă. Tot sâmbătă, băiatul ucis a fost înmormântat, la ceremonie participând şi mai mulţi motociclişti.

În cadrul percheziţiilor de sâmbătă au fost verificate trei adrese din Cenei care aparţin familiilor adolescenţilor de 15 ani care şi-au ucis prietenul cu lovituri de topor şi cuţit.

 
Cei doi au declarat, la audieri, că au consumat droguri de risc, respectiv marijuana, după ce l-au ucis pe Mario Berinde. 

 
Anchetatorii încearcă să afle de unde au procurat adolescenţii stupefiante.
 
Percheziţiile au avut loc sâmbătă, chiar în ziua înmormântării lui Mario Berinde, băiatul ucis de prietenii săi. La ceremonia funerară a asistat şi tatăl băiatului, adus sub escortă din penitenciar, dar şi motociclişti care au venit ca omagiu, întrucât adolescentul era pasionat de motociclete.
 
Şi băiatul de 13 ani care a participat la crimă ar fi consumat droguri, analizele indicând posibila prezenţă a marijuanei. Procurorii DIICOT au anunţat că au deschis un dosar penal şi fac cercetări.
 
Luni seara, băieţii l-ar fi chemat pe Alin Mario Berinde acasă la copilul de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21.30, acesta şi-a luat trotineta şi a mers la întâlnire. Ajuns acolo, unul dintre adolescenţii de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuţitul. Apoi l-au chemat pe cel de-al treilea copil să-i ajute să scape de cadavru. Au încercat iniţial să îl incendieze, apoi i-au aşezat cadavrul, dezbrăcat, cu capul înfăşurat într-o geacă, într-o groapă făcută dinainte în grădina casei băiatului de 13 ani. Crima ar fi fost plănuită cu o lună înainte.

Nicuşor Dan, despre atacurile PSD la adresa premierului Bolojan: Este democraţie şi există libertatea ca fiecare să spună ce vrea. Dacă percepţia este negativă pe pieţe financiare, România se împrumută mai scump

Handbal feminin: Rapid Bucureşti – VfL Oldenburg, scor 34-30, în European League