Percheziţii în Germania vizând o grupare teroristă internă vizând răsturnarea guvernului din Eritreea

Conform autorităţilor germane, se crede că suspecţii joacă roluri importante într-o filială germană a Brigăzii N’Hamedu. Procurorii federali din Karlsruhe au prezent organizaţia germană, activă cel puţin din 2022, ca fiind o reţea cu conexiuni internaţionale cunoscută pentru recurgerea la violenţă împotriva organizatorilor de evenimente din Germania care susţin guvernul din Eritreea.

Gruparea este acuzată de orchestrarea de tulburări violente la festivaluri eritreene din Giessen, în apropiere de Frankfurt, în august 2022 şi august 2023, precum şi la un seminar găzduit de o asociaţie eritreeană la Stuttgart, în septembrie 2023. Mai mulţi poliţişti au fost răniţi în aceste incidente, unii dintre ei grav.

Unii membri ai organizaţiei consideră legitimă recurgerea la violenţă împotriva instituţiilor statului german şi a reprezentanţilor acestora, cum sunt ofiţerii de poliţie, conform unui comunicat al procuraturii.

Un total de 19 proprietăţi au fost percheziţionate în operaţiunea de miercuri dimineaţa din Germania, în landurile Hessa, Bavaria, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Mecklenburg-Pomerania Inferioară şi Baden-Württemberg.

O operaţiune similară s-a desfăşurat şi în Danemarca. Nu au fost anunţate deocamdată arestări.

Copil de 9 ani, rănit în urma unui accident rutier – A fost dus de urgenţă la spital

Deficit de 1,58% din PIB, după primele două luni din 2025