Poliţişti şi procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac, miercuri, patru percheziţii în Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, la sediile unei firme şi la locuinţele administratorilor acesteia, în dosarul care vizează finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu. Surse judiciare afirmă că autoturisme înmatriculate pe această firmă sunt folosite frecvent de Călin Georgescu, dar se urmăreşte şi strângerea de probe privind tranzacţiile financiare, conturile bancare, sistemele de transfer rapid de bani şi relaţiile comerciale dintre trei firme.
”Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 4 percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice şi sediile sociale şi punctele de lucru a două societăţi. Activităţile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public”, a anunţat, miercuri, PICCJ.

Investigaţiile sunt realizate într-un dosar penal în care se fac cercetări privind finanţarea ilegală a unei campanii electorale.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc în cadrul anchetei privind finanţarea ilegală a campaniei electorale a candidatului independent Călin Georgescu, la sediile şi punctele de lucru ale Flamicom Impex S.R.L., precum şi la domiciliile administratorilor companiei.