Autorităţile belgiene au reţinut marţi trei suspecţi şi au efectuat o descindere la Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi la Colegiul Europei, în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă legată de pregătirea, finanţată din fonduri europene, a diplomaţilor juniori, relatează POLITICO.
Percheziţiile – efectuate la cererea Parchetului European (EPPO) condus de Laura Codruţa Kovei – au fost aprobate de judecătorul de instrucţie şi de Poliţia Federală Belgiană. Raidurile au avut loc la sediul SEAE din Bruxelles, în clădirile Colegiului Europei din Bruges şi la adrese private, potrivit unui comunicat al EPPO.
Autorităţile belgiene anchetează Academia Diplomatică a Uniunii Europene, un program de formare pentru diplomaţi juniori din ţările UE.
EPPO a declarat că are „suspiciuni puternice” că normele privind „concurenţa loială” au fost încălcate atunci când „informaţii confidenţiale legate de achiziţii au fost comunicate unuia dintre candidaţii care participau la licitaţie”.
Un funcţionar de rang înalt al UE a declarat pentru POLITICO că percheziţiile sunt legate de o anchetă care a început înainte ca Kaja Kallas să preia funcţia de şef al departamentului pentru politică externă al blocului. Anterior, postul a fost ocupat de spaniolul Josep Borrell.
Comunicatul EPPO precizează că este vorba despre proiectul „Academia Diplomatică a Uniunii Europene” – un program de formare de nouă luni pentru diplomaţi juniori din statele membre –, care a fost atribuit de Serviciul European de Acţiune Externă Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei proceduri de licitaţie.
Ancheta îşi propune să stabilească dacă Colegiul Europei şi/sau reprezentanţii acestuia au fost informaţi în prealabil cu privire la criteriile de selecţie ale procedurii de licitaţie şi au avut motive suficiente să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială a anunţului de licitaţie de către SEAE. Există suspiciuni puternice că, în timpul procesului de licitaţie pentru program, a fost încălcat articolul 169 din Regulamentul financiar referitor la concurenţa loială şi că informaţii confidenţiale legate de procedura de achiziţie în curs au fost comunicate unuia dintre candidaţii care participau la licitaţie, precizează EPPO.
Înainte de percheziţii, EPPO a solicitat ridicarea imunităţii mai multor suspecţi, cerere care a fost acceptată.
Faptele care fac obiectul anchetei au fost semnalate iniţial către OLAF, oficiul antifraudă al UE. Aceste fapte ar putea constitui fraudă în achiziţii publice, corupţie, conflict de interese şi încălcarea secretului profesional. Ancheta este în curs de desfăşurare pentru a clarifica faptele şi a evalua dacă au fost comise infracţiuni penale.
