Perechea japoneză Miura/Kihara a câştigat aurul la CM de patinaj

În ciuda problemelor de la început, ei şi-au revenit pentru a obţine un punctaj de 143.22 pentru un total de 219.79 după ce au condus programul scurt .

„Sunt foarte emoţionat acum, aşa că am uitat engleza, dar sunt foarte fericit”, a declarat Kihara.

Perechea japoneză, campioană mondială în 2023 şi medaliată cu argint anul trecut, i-a devansat în lupta pentru aur pe germanii Minerva Fabienne Hase şi Nikita Volodin, care au terminat cu 219,08 puncte.

Italienii Sara Conti şi Niccolo Macii au avut, de asemenea, dificultăţi în execuţie, dar au reuşit totuşi să obţină medalia de bronz cu un punctaj total de 210,47.

Tot joi, campionul en-titre Ilia Malinin a ocupat primul loc după un program scurt masculin uimitor.

Malinin a început cu un quad flip şi a făcut o combinaţie de quad Lutz triple toe loop să pară uşoară pentru a obţine un record personal şi al patrulea cel mai mare punctaj din istorie pentru programul scurt, de 110,41 puncte.

Japonezul Yuma Kagiyama a fost al doilea cu 107.09, iar kazahul Mikhail Shaidorov, câştigătorul Four Continents din acest an, al treilea cu 94.77 înainte de programul liber de sâmbătă.

Managerii din România dau alerta: Prețurile vor crește vertiginos până în luna mai!

Jessica Pegula a eliminat-o pe Alexandra Eala în semifinale la Miami şi o va înfrunta pe Aryna Sabalenka