Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Madrid

Cîrstea şi Kalinskaia au obţinut victoria după o oră şi 32 de minute împotriva favoritelor numărul trei.

Cîrstea şi partenera sa au fost conduse cu 2-0 în primul set, dar au reuşit patru ghemuri consecutive (4-2). NHsieh şi Ostapenko au egalat (4-4), dar Cîrstea şi Kalinskaia au avut o minge de set la 6-5, ratată. În cele din urmă perechea româno-rusă s-a impus cu 7-2 în tiebreak. Actul secund a fost cu mai multe răsturnări de scor, dar Cîrstea şi Kalinskaia au câştigat ultimele trei ghemuri, setul şi meciul.

Cîrstea şi Kalinskaia şi-au asigurat un cec de 212.060 de euro şi 650 de puncte WTA.

În finală, ele le vor înfrunta pe Veronika Kudermetova (Rusia) şi Elise Mertens (Belgia), victorioase în penultimul act cu 4-6, 6-4, 10-8 în faţa cuplului Victoria Azarenka (Belarus)/Ashlyn Krueger (SUA).

Cîrstea are cinci titluri WTA la dublu (ultimul obţinut în 2019), precum şi alte cinci finale disputate.

Campioana olimpică americană Masai Russell a stabilit al doilea cel mai bun timp din istorie la 100 m garduri

UPDATE – ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – Peste 127.000 de persoane au votat la secţiile din afara ţării, până sâmbătă, la ora 10.00 / În noiembrie 2024, până la aceeaşi oră, votaseră 46.459 persoane