Artistul Mircea Cantor va susţine un performance în conexiune cu instalaţia „Anthroposynaptic” din cadrul expoziţiei „RomânIA. Reprezentarea portului popular în artă”, vineri, de la ora 17.00. Cântece tradiţionale, ritualice, care însoţesc naşterea şi moartea oamenilor din sat, vor fi transformate în cântece dedicate iei.
Alături de artist se vor afla: Ioan Opriş – dobă şi voce, Ileana Bozai – voce, Ionuţ Borca – vioară, Cristian Cupcea – zongoră, Radu Pop – trâmbiţă şi Ileana Hotea – torcătoare.
Performance-ul este o colaborare între artistul Mircea Cantor, diaconul Ioan Opriş şi cântăreaţa Ileana Bozai, din satul Breb, Maramureş, în jurul instalaţiei „Anthroposynaptic”(2015).
Muzicienii vor cânta cele două compoziţii proprii, acompaniaţi de instrumentişti la dobă, zongoră şi trâmbiţă, iar pe toată durata performance-ului o artizană din Maramureş va toarce cânepa cu un fus cu zurgălăi.
Despre bocetul „Versul cămăşii” Mircea Cantor spune că: „Într-o linie melodică gravă, monotonă şi repetitivă, în 40 de strofe, „viaţa” iei va fi cântată începând cu sămânţa de cânepa pe care o plantează ţăranul, planta pe care o îngrijeşte, procedeele tehnice prin care se vor realiza părţi ale iei. Este o poveste a vieţii pe care cămaşa o parcurge împreună cu cel care o va purta; poveste care se continuă şi după ce proprietarul moare iar cămaşa îşi va continua viaţa sub o altă formă, şi anume în instalaţia mea. Performance-ul începe şi se încheie cu un cântec de trâmbiţă, cântec ce este folosit pe ultimul drum al mortului sau atunci când pornesc oile la păscut peste vară, după sâmbra oilor, ca un cântec solemn de drum bun, de adio”.
„Strigătul Cămăşii” compus de Ileana Bozai, porneşte de la „strigătul miresei”, un cântec de nuntă – ritual ce are loc în Maramureş în ziua în care mireasa pleacă de acasă – pentru a povesti „viaţa” iei, de data aceasta într-un ton de bun augur, specific strigătului miresei. „În timpul cântării cântăreaţa aruncă cu grâu peste cei prezenţi, cum se aruncă de altfel pentru cei veniţi să acompanieze mireasa. ca un simbol al fertilităţii, al rodului bun. Linia melodică este de joc şi bucurie, foarte afirmativă. Este acompaniată de toate aceste instrumente specifice Maramureşului zongoră, dobă şi vioară.” (Mircea Cantor)
Participarea la performance este gratuită, în limita locurilor disponibile, fără programare prealabilă. Accesul în expoziţie se face pe baza biletului în valoare de 60 lei.
Instalaţia „Anthroposynaptic”, 2015, broderie pe cămăşi tradiţionale româneşti de bărbaţi şi femei, din Maramureş din colecţia Fundaţiei Louis Vuitton, se vede în expoziţia „RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă”, MNAR.
