Echipa feminină U14 a României a obţinut o performanţă de referinţă pentru tenisul românesc, câştigând titlul la Campionatul European Indoor – Winter Cup, în urma victoriei cu 2-1 în finala disputată împotriva Ucrainei.
Parcursul echipei României a fost unul remarcabil prin constanţă şi maturitate competiţională. În sferturile de finală, România s-a impus cu 3-0 în faţa Cehiei, iar în semifinale a învins favorita numărul 1, Marea Britanie, cu 2-1, calificându-se în ultimul act al competiţiei.
Finala a debutat cu victoria categorică a Nataliei Dicu în faţa Annei Kuznetsova, scor 6-0, 6-1. Reprezentativa Ucrainei a restabilit egalitatea prin succesul obţinut de Mariia Kocherzhenko în meciul cu Eva Bulai, 6-2, 6-1. Titlul european a fost decis în proba de dublu, unde perechea Natalia Dicu / Natalia Dragomir a demonstrat echilibru, determinare şi rezistenţă mentală, impunându-se cu 6-4, 4-6, 10-8.
Echipa României a fost alcătuită din Eva Bulai, Natalia Dicu şi Natalia Dragomir, sub coordonarea căpitanului Radu Popescu.
Titlul obţinut reprezintă prima medalie de aur europeană indoor la categoria U14 din istoria României şi confirmă valoarea acestei generaţii, precum şi eficienţa programelor de pregătire dedicate performanţei la nivel juvenil, notează FR Tenis pe Facebook.


