Peste 1.000 de pompieri luptă cu incendiul din sudul Franței – vremea mai blândă le este de ajutor

#image_title

Autorităţile au anunţat că temperaturile mai scăzute şi umiditatea crescută au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei.

Focul, care a mistuit aproximativ 240 de hectare (593 de acri) de vegetaţie, a izbucnit la o săptămână după un alt incendiu ce a ajuns până la periferia de nord-vest a Marsiliei, forţând evacuări şi închideri temporare, inclusiv la aeroportul regional.

Colonelul Pierre Bepoix, coordonatorul operaţiunilor de salvare, a declarat că 150 de persoane au fost evacuate, iar echipele au reuşit să salveze 150 de locuinţe şi zone împădurite din apropiere.

”A fost un incendiu care s-a extins rapid prin vegetaţie densă, ceea ce a complicat intervenţia noastră”, a precizat el.

Potrivit autorităţilor locale, 120 de case au fost ameninţate, iar deocamdată nu se cunoaşte amploarea eventualelor pagube. Doi pompieri au fost răniţi în timpul intervenţiei.

Între timp, în Spania, un incendiu izbucnit joi seară în provincia Toledo, vizibil chiar din centrul Madridului, a ars 3.200 de hectare de pădure. Serviciile regionale de urgenţă au anunţat vineri că perimetrul incendiului a fost securizat, însă există în continuare îngrijorări din cauza vânturilor puternice şi temperaturilor ridicate prognozate pentru restul zilei.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alarmă în Germania: Spitalele din Berlin, pregătite de război

Donald Trump a semnat o lege în premieră: Are potențialul de a duce SUA la ani lumină distanță de restul competitorilor