Peste 2.000 de elevi au fost implicaţi în 2024 în activităţi educaţionale dedicate antreprenoriatului şi orientării profesionale

Un număr de 2.189 de elevi, în majoritate din zona Olteniei şi din municipiul Bucureşti, au beneficiat, în 2024, de activităţi educaţionale în cadrul proiectului „Aptitudini esenţiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta”, susţinut de OMV Petrom şi Junior Achievement România.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, elevii au beneficiat de acces la programe internaţionale şi conţinuturi educaţionale dedicate antreprenoriatului şi orientării profesionale, workshop-uri, webinare sau exemple practice despre oportunităţile de carieră în domeniul energiei, care i-au ajutat să înţeleagă mai bine noile realităţi ale pieţei muncii şi cum se pot pregăti corespunzător pentru acestea.

Printre activităţile cu cel mai mare impact s-au remarcat evenimentele Innovation Day, desfăşurate în Craiova şi Târgu Jiu. 126 de liceeni din 9 licee au lucrat alături de 25 de voluntari OMV Petrom pentru a dezvolta idei inovatoare pentru captarea şi reutilizarea energiei în spaţiile urbane. Printre proiectele dezvoltate s-au numărat o metodă de generare a energiei electrice prin integrarea de mini-turbine în reţeaua de apă curentă, o soluţie de captare a energiei fonice din zgomotul urban pentru a alimenta dispozitive mici şi utilizare a fluxurilor de aer dintre clădiri pentru a produce energie cu ajutorul unor turbine speciale.

Alte momente importante ale ediţiei 2024 au fost vizitele Job Shadow Day, găzduite la sediul Petrom City din Bucureşti. 115 elevi de la Colegiul Naţional Grigore Moisil şi de la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza au avut ocazia să experimenteze o zi de muncă alături de profesionişti OMV Petrom, asistând la activităţi şi explorând joburi din domeniul ingineriei, IT sau al managementului de proiect. 7 voluntari au îndrumat elevii, oferindu-le perspective valoroase despre cerinţele şi responsabilităţile din domeniul energiei.

Competiţia naţională de antreprenoriat GEN-E 2024 a fost un alt punct al proiectului, în cadrul căreia 91 de elevi au prezentat idei inovatoare care sprijină sustenabilitatea. Printre câştigători s-au numărat echipele VirtuStil de la Liceul Teoretic Mircea Eliade din Întorsura Buzăului şi Millenyum Soft de la Colegiul Naţional Elena Cuza din Bucureşti. Ambele echipe au impresionat prin soluţiile lor sustenabile către un viitor mai verde şi prin impactul potenţial asupra comunităţilor, primind Sustainability Award, susţinut de OMV Petrom.

Cu o colaborare continuă de opt ani, Junior Achievement Romania şi OMV Petrom au furnizat pentru mii de elevi posibilitatea de a participa gratuit la activităţi de învăţare practică şi de a interacţiona cu voluntari din comunitatea de afaceri. Interacţiunea constantă cu voluntarii proiectului îi sprijină pe elevi în dobândirea abilităţilor şi cunoştinţelor esenţiale pentru trecerea la piaţa muncii şi pentru dezvoltarea lor ca viitori adulţi.

Junior Achievement (JA) România, organizaţie nonprofit, a fost fondată în anul 1993 şi este cea mai mare organizaţie internaţională de educaţie antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională şi dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de ţări din Europa şi peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „applied learning” şi „project based” sunt urmate anual de peste 267.000 de elevi şi studenţi din 1.957 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom. AGERPRES/(A – autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Funcţionarea pieţei de energie trebuie să se bazeze pe politici publice, rolul unui Minister al Energiei este foarte mare(AEI)

Dâmboviţa: Patru persoane rănite într-un accident la Bălteni