Peste 20 de morţi şi sute de răniţi în cutremurul din Afganistan, potrivit unui bilanţ provizoriu – VIDEO

Știri de azi | Peste 20 de morţi şi sute de răniţi în cutremurul din Afganistan, potrivit unui bilanţ provizoriu – VIDEO - Știri de azi |
#image_title

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi sute au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea de 6,3 care a lovit nordul Afganistanului în noaptea de duminică spre luni, la două luni după ce se produsese un alt seism soldat cu cel mai mare bilanţ de decese din istoria recentă a ţării, relatează AFP.

Cutremurul, care s-a produs luni puţin înainte de ora locală 1:00 (duminică, 22.30, ora României) în Khulm, provincia Samangan, lângă oraşul Mazar-e-Sharif, a avut o adâncime de 28 km, potrivit Institutului American de Studii Geologice (USGS).

„Aproximativ 320 de compatrioţi au fost răniţi şi peste 20 au fost ucişi” în provinciile Samangan şi Balkh, a declarat Sharafat Zaman, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, precizând că este vorba de un bilanţ provizoriu.

Anterior, Autoritatea afgană pentru gestionarea dezastrelor declarase că majoritatea răniţilor din Samangan s-au întors acasă după ce au fost îngrijiţi.

La Mazar-i-Sharif, un mare oraş din nordul ţării, în provincia Balkh, moscheea albastră, bijuterie din secolul al XV-lea cu mozaic strălucitor, a fost avariată: pietre s-au desprins din impunătorul edificiu, în special la nivelul minaretului, şi au acoperit solul acestui loc, unul dintre puţinele atracţii turistice din ţară, a constatat un jurnalist AFP.

Jurnaliştii nu au fost autorizaţi să filmeze moscheea.

Ministerul Apărării a declarat că a degajat şi redeschis o şosea care fusese blocată de alunecări de teren şi că a salvat persoanele care rămăseseră blocate acolo în timpul nopţii.

Cutremurul a fost resimţit până în capitala Kabul, la sute de kilometri distanţă, potrivit jurnaliştilor AFP aflaţi la faţa locului.

Acest cutremur survine după cel de magnitudine 6 care a afectat la sfârşitul lunii august provinciile estice Kunar, Laghman şi Nangarhar. Acest cutremur, cel mai grav ca bilanţ din istoria recentă a Afganistanului, a ucis peste 2.200 de persoane, a rănit aproape 4.000 şi a distrus 7.000 de case, potrivit autorităţilor talibane. Seismul a fost urmat de numeroase replici, iar acordarea ajutorului a fost încetinită de accesul dificil la zonele afectate, cutremurul lovind zone agricole şi deja izolate, la graniţa cu Pakistanul.

Potrivit Biroului pentru Afaceri Umanitare al ONU (OCHA), sunt necesare 111,5 milioane de dolari numai pentru intervenţia post-seismică în estul ţării, unde 221.000 de persoane sunt în situaţie de „nevoie urgentă”.

Afganistanul este frecvent lovit de cutremure, în special în lanţul muntos Hindu Kush, lângă joncţiunea plăcilor tectonice eurasiatică şi indiană.

Din 1900, nord-estul acestei ţări a cunoscut 12 cutremure cu o magnitudine mai mare de 7, potrivit lui Brian Baptie, seismolog la British Geological Survey.

Talibanii, reveniţi la putere în 2021, s-au confruntat deja cu mai multe cutremure, printre care cel din regiunea Herat, la graniţa cu Iranul, în 2023, în care au murit peste 1.500 de persoane şi au fost distruse peste 63.000 de locuinţe.

Știri de azi | Donald Trump îl atacă pe Seth Meyers, prezentatorul emisiunii „Late Night”: „100 % anti-Trump, ceea ce este probabil ilegal”/ VIDEO - Știri de azi |

Donald Trump îl atacă pe Seth Meyers, prezentatorul emisiunii „Late Night”: „100 % anti-Trump, ceea ce este probabil ilegal”/ VIDEO

Știri de azi | Doliu în fotbalul românesc: A încetat din viaţă Constantin Zamfir, fost mare atacant al Stelei / Moment de reculegere la meciurile din Superligă - Știri de azi |

Doliu în fotbalul românesc: A încetat din viaţă Constantin Zamfir, fost mare atacant al Stelei / Moment de reculegere la meciurile din Superligă