Peste 200 de specialişti participă la manifestările din cadrul Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare din Iași

„Participanţii vor beneficia de un program medical de excepţie, atât cu sesiuni teoretice, cât şi practice, format din conferinţe, cursuri preconferinţă şi workshopuri, în format on-site, dar şi on-line, ce va fi evaluat cu numeroase credite EMC (educaţie medicală continuă). La cea de-a XXIII-a ediţie am invitat mulţi specialişti recunoscuţi la nivel mondial. Ca şi în anii trecuţi, vor onora invitaţiile Wilhelm Friedl (Germania), Dan Constantin Putineanu (Belgia), Florin Ramadani (Austria), reputaţi chirurgi ortopezi cu îndelungate colaborări cu Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi”, a declarat presei, marţi, managerul Spitalului de Recuperare, Carmen Cumpăt.

Potrivit acesteia, programul de activităţi ştiinţifice este unul impresionant, oferind participanţilor oportunitatea să participe la cursurile „Provocări etice în medicina actuală: de la relaţia medic – pacient la managementul calităţii serviciilor medicale”, dar şi „Dileme juridice în practica medicală” care vin să completeze o colecţie de teme ştiinţifice şi subiecte medicale de mare actualitate din disciplinele cardiologie, reumatologie, neurologie, medicina muncii, medicină fizică şi reabilitare medicală, audiologie, ortopedie, fizioterapie, ORL, recuperare respiratorie.

„Materialele ştiinţifice prezentate în acest context vor fi integrate într-un volum cu ISBN la o editură acreditată de către Colegiul Medicilor din România”, a precizat Carmen Cumpăt.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, afirmă că această unitate medicală poate fi considerată un model de reuşită.

„Calitatea Iaşiului de a fi capitala medicală a Moldovei ne face să găsim cele mai bune soluţii pentru viitorul Sănătăţii, să venim cu proiecte de investiţii şi să încurajăm o colaborare cât mai strânsă între administraţie şi sistemul medical. Noi ştim că medicii sunt oameni minunaţi care merită cele mai bune condiţii pentru a-şi exercita această nobilă misiune, dar ne dorim ca şi pacienţii să se bucure de condiţii asemănătoare cu cele din occident. Taxele pentru sănătate sunt mari, iar românii trebuie să găsească îngrijirea pe care o doresc, pe care o merită, ori de câte ori boala îi face să ajungă în spitalele româneşti. Pentru mine, Spitalul de Recuperare este un model care trebuie generalizat”, a declarat Mihai Chirica.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Serviciul pentru Protecţia Animalelor al CJ Gorj şi-a propus sterilizarea a 3.000 de câini anul acesta

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România: Românii sunt protejaţi de mai mult de 2 milioane de asigurări de viaţă