Peste 3 milioane de persoane sunt strămutate în Iran până acum din cauza conflictului, potrivit ONU

Agenţia ONU pentru refugiaţi a declarat joi că până la 3,2 milioane de persoane au fost strămutate în Iran de la începutul conflictului, pe 28 februarie, relatează Reuters.

Vicepremierul Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice

Ministerul Finanţelor propune extinderea sprijinului pentru transportatori, prin compensarea creşterii preţului la motorină până la finalul anului 2026 / Valoarea ajutorului de stat este stabilită la 85 de bani pe litru