Peste 30 de evenimente cinematografice dedicate elevilor sunt incluse în programul Astra Film Festival de la Chişinău, eveniment ajuns la a patra ediţie. Proiecţiile vor avea loc la Cineplex Loteanu din Chişinău vor fi oferite gratuit câtorva mii de elevi din şcoli şi licee din Republica Moldova.
Programul complet, aici: https://astrafilm.ro/program-aff-chisinau/.
Lansat în 2009 la Sibiu, Astra Film Junior este cel mai amplu program din România dedicat educaţiei prin film documentar.
„Am o mare satisfacţie să putem veni la Chişinău cu o parte din programul nostru Astra Film Junior şi să le oferim copiilor şi adolescenţilor din Republica Moldova această experienţă minunată. Bucuria pe care o vezi în ochii unui copil atunci când descoperă ceva nou nu poate fi comparată cu nimic altceva”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.
Selecţia documentarelor pentru elevi a fost gândită cu scopul de a aduce la Chişinău poveşti reale ale unor realităţi trăite de copii şi adolescenţi din diferite colţuri ale lumii. Filmele au fost alese pentru diferite categorii de vârstă, 6+, 11+ şi 15+, iar vizionările vor fi urmate de dezbateri cu specialişti din industria filmului documentar, pedagogi şi psihologi, care vor răspunde la întrebările copiilor şi ale dascălilor.
Programul Astra Film Chişinău include filme prezentate în premieră în Republica Moldova precum „Decodând ura” (r. Simon Klose, Danemarca, Norvegia, Suedia, 2025), „Portretul unui tată confuz” (r. Gunnar Hall Jensen, Norvegia, 2025), „Kabul, între rugăciuni” (r. Aboozar Amini, Olanda, 2025) – premiul pentru Cel mai bun film al secţiunii Voci emergente la Astra Film Festival 2025, „Dragul meu Théo” (r. Alisa Kovalenko, Ucraina, 2025 ) – premiul pentru Cel mai bun film al secţiunii Europa de Est la AFF2025 şi „Cei vii” (r. Anca Hirte, România, 2025).
Un loc aparte în inimile celor care vor veni la film îl va avea producţia „Grigore Vieru. Poetul neamului” (producător Adrian Otovescu, Moldova, 2025), un film-eveniment realizat cu sprijinul DRRM.
Unele dintre filme vor fi urmare de dialoguri tip DocTalk la care vor participa personalităţi din capitala Republicii Moldova. Programul complet, aici: https://astrafilm.ro/program-aff-chisinau/.
Astra Film Chişinău va include şi un mastercalss în două părţi, susţinut de profesori si studenţi ai UNATC Bucureşti. Este vorba despre un „Studiu de caz pe film documentar de lung metraj, parcurs de la scenariu la forma finală”, prezentat de drd. Alexandru Borundel, respectiv „Găseşte-ţi vocea” – filmul studenţesc între creativitate şi raportare la clasic, masterclass prezentat de Alexandru Borundel şi Voicu Mureşan.


