Peste 400 de posturi în creşele finalizate în cadrul programului guvernamental ”Sfânta Ana”, scoase la concurs

#image_title

Peste 400 de posturi în creşele deja finalizate în cadrul programului guvernamental ”Sfânta Ana” vor fi scoase la concurs în perioada următoare, anunţă Ministerul Educaţiei. Aceste creşe moderne vor fi deschise în 18 localităţi.

”Printr-un memorandum adoptat astăzi în cadrul şedinţei de Guvern, s-a aprobat scoaterea la concurs a 404 posturi vacante în creşele deja finalizate în cadrul programului guvernamental «Sfânta Ana». Aceste creşe moderne au fost construite cu sprijinul PNRR şi al Programului naţional de construcţii de interes public sau social”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei.

Pe lângă acestea, sunt 18 posturi în plus pentru creşele finalizate prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social.

Noile creşe vor fi deschise în Piteşti, Marghita, Oradea, Bistriţa-Năsăud, Reşiţa, Călăraşi, Câmpia Turzii, Gherla, Drobeta-Turnu Severin, Târnăveni, Ploieşti, Carei, Mediaş, Câmpulung Moldovenesc, Huşi, Râmnicu-Vâlcea (2), Vişeu de Sus şi Şimleu Silvaniei.

”Mă bucur că am găsit mecanismele, chiar în condiţii de criză fiscal-bugetară, să aprobăm aceste posturi, educaţia timpurie fiind una dintre liniile de dezvoltare asumate şi prin Raportul QX”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel David.

Potrivit Ministerului Educaţiei, acest lucru înseamnă crearea de locuri de muncă în educaţia timpurie, mai multe opţiuni pentru părinţii care vor să revină la muncă, deschiderea de creşe moderne, construite la standarde europene, acces servicii educaţionale de calitate pentru copiii sub 3 ani.

Calendarul concursurilor pentru ocuparea posturilor urmează să fie anunţat.

Trei adolescenţi arestaţi, iar unul de 15 ani plasat în detenţie provizorie în sudul Danemarcei, după ce planifică un atac armat într-o şcoală privată la Kolding

Anamaria Gavrilă îl torpilează pe Bolojan: E o prostie să iei permisul unui om care nu și-a plătit amenda