Peste 50 de persoane au fost rănite în coliziunea a două autobuze în apropiere de Atena

#image_title

O coliziune între două autobuze în Voula, lângă Atena, a provocat vineri rănirea a 54 de persoane, dintre care cel puţin trei sunt în stare mai gravă, relatează Kathimerini.

Printre victime se numără şi mai mulţi minori, dar viaţa niciuneia dintre victime nu este în pericol.

Accidentul s-a produs la ora locală 11:30 pe bulevardul care mărgineşte litoralul Atenei, în apropierea plajei Voula, foarte frecventată de greci şi turişti în această perioadă estivală, când temperaturile ating 35 °C, obişnuite pentru sezon.

Cauzele şi circumstanţele accidentului fac obiectul unei anchete, a declarat Direcţia de circulaţie rutieră OASA. Potrivit primelor imagini difuzate de mass-media greacă, un autobuz staţionat a fost lovit din spate de un al doilea autobuz.

Şoferul celui de-al doilea autobuz, care a fost rănit la rândul lui, a declarat că nu s-a simţit bine şi nu a putut frâna.

La faţa locului au fost trimise cel puţin 10 ambulanţe şi trei unităţi medicale mobile.

„Din păcate, majoritatea răniţilor sunt tineri care mergeau să înoate în acel moment. Primul autobuz era parcat, iar al doilea autobuz s-a izbit de el. De aceea, majoritatea răniţilor se află în al doilea vehicul”, a declarat primarul comunei Vari-Voula-Vouliagmeni, Grigoris Konstantelos

Monica Dan, psiholog ARAS: E foarte important ca o persoană să depisteze cât mai repede infecţia cu HIV, să nu aibă complicaţii şi să înceapă tratamentul cât mai repede / Program de testare voluntară

Mercato: CFR Cluj şi-a luat portar italian