Peste 7.400 de companii, premiate de CCIB; Direcţia foto-video a AGERPRES, premiată pentru excelenţa în fotoreportaj

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a premiat marţi, la Topul Firmelor din Capitală, 7.417 companii, care au realizat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 133 miliarde euro.

Camera bucureşteană a acordat şi o serie de premii speciale, Direcţia foto-video a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES primind trofeul „pentru excelenţa în fotoreportaj”.

„CCIB premiază de peste trei decenii consecvenţa dezvoltării şi contribuţia la construirea unui ţesut economic complex. Astăzi, la 156 de ani de la înfiinţare, Camera Bucureşti dovedeşte că are suflul necesar pentru a fi mult timp de aici înainte, la toate nivelurile, vocea echilibrată şi ascultată a celei mai puternice comunităţi de afaceri a ţării, cea a Capitalei.
(…) Dincolo de produsele şi serviciile camerale dedicate, de reprezentarea intereselor comunităţii de afaceri şi de obiectivele noastre generale, ne-am asumat încă un rol important. Acela de a face cunoscute proiecte, idei de afaceri, stiluri de management care să inspire şi să motiveze noul val de antreprenori. Dincolo de clasamente şi metodologii, de rezultate financiare de top, îi punem în valoare pe cei care îşi doresc să fie mâine mai buni decât astăzi şi nu au încetat niciodată să gândească „outside the box”. Topul firmelor din Municipiul Bucureşti s-a dovedit, de-a lungul timpului, o excelentă oportunitate de a cunoaşte manageri inovatori şi antreprenori vizionari”, a declarat preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, la Topul Firmelor din municipiul Bucureşti, ediţia a XXXI-a.

El a subliniat că laureaţii fac parte din cea mai dinamică şi puternică comunitate de afaceri a ţării, Capitala concentrând 22,3% din totalul firmelor active din România, aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional, 19% din valoarea exporturilor româneşti şi 33% din valoarea importurilor realizate de România, circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării şi 56% din totalul investiţiilor străine, circa 65 miliarde euro.

 

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Potrivit preşedintelui CCIB, „competiţia a fost dură”, iar metodologia – aplicată unitar la nivelul întregului sistem cameral – severă şi complexă. La stabilirea clasamentelor finale au fost luaţi în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat, indicatori calculaţi în baza a 16 elemente extrase din situaţiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Potrivit metodologiei de top, dintre cele aproape 170.000 de firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanţul aferent anului 2023, au îndeplinit criteriile de eligibilitate aproape 39% din total. Dintre acestea, CCIB a premiat aproape 7.500 de companii. cele 7.417 companii din Topul Bucureşti au realizat o cifră de afaceri cumulată de 133 miliarde euro, un profit din exploatare de peste 13,6 miliarde euro şi au generat 553.500 de locuri de muncă.

În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de CCIB activează în domeniul serviciilor (35% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (27% din total) şi de cele cu profil industrial (20% din total). În clasamentul întocmit de Camera Bucureşti, ponderi mai mici au revenit: construcţiilor, cercetării-dezvoltării şi high-tech-ului, turismului, agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

Şi anul acesta, CCIB a acordat trofee de excelenţă pentru 830 de companii care în ultimii cinci ani s-au clasat pe podium, dar şi o serie de premii speciale, „recompensând simbolic companii şi antreprenori care au dezvoltat proiecte de excepţie, dar şi profesionişti din domeniul jurnalismului”.

Astfel, a fost acordat Trofeul George Asan „brandul românesc al anului”, companiei Construcţii Erbaşu, şi trofeul Ioan Socec emisiunii „Investiţi în România”, difuzată pe canalul TVR Internaţional, al Televiziunii Române. Premii speciale au mai primit Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, „pentru sprijinirea mediului de afaceri în promovarea schimburilor comerciale internaţionale, în special a exportului, precum şi atragerea de investiţii străine”, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, „pentru implementarea programelor naţionale de sprijinire a mediului de afaceri”, Ministerul Energiei, „pentru ajutorul acordat mediului de afaceri din municipiul Bucureşti în scopul bunei funcţionări din punct de vedere energetic”, AGERPRES- Direcţia foto-video, „pentru excelenţa în fotoreportaj” etc. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gheras, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

Sondaj în SUA, cu 10 zile înainte de alegeri: Donald Trump recuperează și se anunță o bătălie fără precedent

Johnny Depp revine la Hollywood într-un film cu Penélope Cruz