Proiectul este coordonat de dr. Cyrille Przybyla, biolog marin la Institutul Național Francez pentru Cercetări Oceanice (Ifremer), și urmărește ca, în viitor, astronauții să poată consuma de două ori pe săptămână porții proaspete de pește crescut în condiții selenare.
Totul începe într-un bazin aparent banal, într-o instalație de cercetare de lângă Palavas-les-Flots, unde bibani de mare se pregătesc pentru o misiune cu adevărat specială. Descendenții lor sunt selectați pentru a deveni primii pești crescuți în spațiu. Scopul? Obținerea unei surse fiabile de proteine, omega-3 și vitamine esențiale pentru menținerea sănătății și masei musculare a astronauților în microgravitație.
Cum ar urma să ajungă bibanii în spațiu
Provocarea majoră? Hrănirea echipajelor la mii de kilometri de Pământ. Soluția cercetătorilor: trimiterea în spațiu a ouălor fertilizate de biban, care ar ecloza pe parcursul călătoriei spre Stația Spațială Internațională. După primele teste, larvele vor fi readuse pe Pământ pentru analize. Pe termen lung, însă, ambiția este clară: ferme piscicole pe Lună, potrivit relatărilor BBC.
Un studiu publicat în 2023 sub conducerea lui Przybyla a arătat că ouăle de biban pot supraviețui în condiții de imponderabilitate – o etapă esențială pentru dezvoltarea lor în spațiu. În plus, cercetările realizate împreună cu Universitatea din Montpellier au demonstrat că vibrațiile specifice lansărilor cu racheta nu afectează embrionii, iar expunerea la radiațiile cosmice a fost atent monitorizată pentru a evalua riscurile.
Echipa Lunar Hatch intenționează să trimită 200 de ouă fertilizate într-o misiune experimentală, în paralel cu un grup de control păstrat pe Terra. Dacă testele vor fi reușite, se va putea trece la etapa următoare: utilizarea apei extrase din gheața polară lunară în bazinele de creștere și reciclarea completă a apei, într-un sistem închis, autosustenabil.
Pentru o misiune de 16 săptămâni, care include șapte astronauți, se estimează că ar fi necesari circa 200 de bibani pentru a asigura două mese săptămânale de pește.
Deși trimiterea vieții acvatice în spațiu nu este o premieră – peștii mummichog au călătorit deja în misiuni Apollo în 1973, iar alte specii precum guppy sau peștele-zebră au fost studiate pe ISS – Lunar Hatch este primul proiect care abordează acvacultura ca soluție durabilă de alimentație pentru colonizarea spațiului.