„Săptămâna aceasta consemnăm un record trist şi o veste extrem de proastă pentru întreaga economie românească. Cel mai mare combinat siderurgic al ţării, combinatul de la Galaţi, a solicitat intrarea în procedura de concordat preventiv, adică un pas premergător insolvenţei şi falimentului. Cum s-a ajuns aici? Ei bine, prin indiferenţă, prin nerespectarea legii, prin inconştienţa tuturor guvernelor de până acum.
În contextul în care avem de cheltuit zeci de miliarde de euro, fonduri europene, pentru investiţii şi coeziune, noi nu vom mai avea oţel pentru aceste proiecte. Va trebui să importăm oţel, va trebui să importăm oţel beton, orice produs din material feros va trebui importat. Pentru că acest combinat de la Galaţi, Sidex, cum se numea înainte, nu mai lucrează. El nu mai lucrează de un an de zile!”, afirmă Peiu într-un comnunicat transmis de AUR.
De asemenea, senatorul AUR a criticat guvernele care au promovat falimentul industriei naţionale sub masca reindustrializării.
„Este un simbol cât se poate de prost al faptului că guvernul nostru a renunţat de mult la industria naţională. Deşi în campania electorală toate partidele de la guvernare vorbeau despre reindustrializare, aceasta este reindustrializarea pe care o promit: distrugerea celui mai mare combinat siderurgic din ţară, odinioară unul dintre primele cinci din Europa!
Putem noi oare să facem faţă acestui val de investiţii din fonduri europene, fără oţel? Ei bine, nu! Şi atunci vom importa tot oţelul de care avem nevoie, vom creşte deficitul comercial al României, vom creşte dependenţa noastră de produse importate.
Şi atunci despre ce mai vorbim când folosim cuvântul ‘rezilienţă’? Unde este rezilienţa când noi distrugem fabrica emblematică a industriei româneşti? Odinioară, Sidex-ul reprezenta 5% din produsul intern brut al României, iar acum a ajuns în situaţia tristă de a depinde de un administrator de concordat preventiv. Ruşine să-ţi fie, Marcel Ciolacu!”, a declarat Petrişor Peiu, senator AUR.
„Prin distrugerea sistematică a industriei româneşti, Guvernul Ciolacu condamnă România la colaps economic, transformând-o într-o piaţă de desfacere pentru importuri. În loc să susţină producţia naţională, alimentează deficitul comercial şi subordonează economia intereselor străine, sacrificând locuri de muncă şi resurse strategice”, a conchis senatorul AUR, Petrişor Peiu.
Instanţa de judecată a admis miercuri cererea de intrare în procedură de concordat preventiv a combinatului siderurgic Liberty Galaţi, fostul Sidex, parte a conglomeratului multinaţional GFG Alliance controlat de miliardarul indian cu cetăţenie britanică Sanjeev Gupta.
Procedura concordatului preventiv este una de salvgardare, prin care debitorii aflaţi în stare de dificultate financiară, dar nu încă de insolvenţă, pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor, şi prin care pot asigura continuitatea şi viabilitatea activităţii lor, astfel încât să fie capabili să îşi achite datoriile şi să îşi continue operaţiunile economice.
Administrator concordatar a fost numit consorţiul format din practicienii în insolvenţă Euro Insol şi Sierra Quadrant. Tribunalul a decis suspendarea pe o perioadă de 4 luni a tuturor procedurilor de executare silită demarate împotriva Liberty Galaţi SA.