Senatorul AUR a adresat o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan, în care arată că după intrarea în vigoare a Legii 141/2025: începând cu 1 august 2025, se aplică contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) asupra indemnizațiilor speciale acordate conform Decretului-Lege nr. 118/1990. El precizează însă că indemnizația acordată prin Decretul-Lege 118/1990 reprezintă o compensație morală și juridică pentru suferințele îndurate de către foștii deținuți politic sau urmașii acestora.
„Asemenea sume nu pot fi tratate ca sau , deoarece nu rezultă dintr-o contribuție financiară la sistemul public de asigurări, ci dintr-o obligație morală și istorică a statului român”, se spune într-un memoriu circulat de către unul dintre urmașii celor persecutați politic, citat de senator. „Scopul indemnizației este de a repara parțial o nedreptate. Reținerea unei contribuții de asigurări sociale de sănătate asupra acestei indemnizații înseamnă, în fapt, diminuarea compensației morale recunoscute prin lege. Este profund incorect ca statul care recunoaște suferințele trecutului să recupereze o parte din reparație printr-un instrument fiscal lipsit de proporționalitate și sens. Este important de menționat că beneficiarii acestor indemnizații nu sunt, în mod obișnuit, în afara sistemului contributiv. În cele mai multe cazuri, persoana care primește indemnizația reparatorie are și alte venituri – pensii contributive, salarii sau activități independente – la care deja achită CASS conform legii. În acest context, aplicarea suplimentară a CASS asupra unei indemnizații cu caracter moral este nejustificată și profund disproporționată. Este inacceptabil ca victimele recunoscute ale regimurilor abuzive să fie supuse unei duble poveri fiscale”, se mai spune în memoriul citat de Petrișor Peiu.
Senatorul arată că, în decembrie 2018 mai erau doar 33 485 de beneficiari ai acestui decret-lege, iar suma pe care statul o plătea anual era de doar 36 de milioane de lei. În urma extinderii, din 2019, a drepturilor prevăzute în decretul-lege 118 din 1990 la urmașii sau soții supraviețuitori, cheltuiala statului s-a dus la 57 de milioane de lei.
„Probabil că astăzi nu mai supraviețuiesc prea mulți dintre cei 33 485 de foști deținuți politici din 2018, deci sumele cheltuite de stat sunt mai mici decât cheltuiala din 2018-2019. Prin aplicarea CASS acestor compensații de ordin moral statul încasează, poate, în jur de 5-6 milioane de lei pe care îi injectează în sistemul sanitar, sistem la care nenumărați concetățeni ai noștri, mult mai bine remunerați, nu contribuie deloc, ocolind legislația în vigoare”, susține Peiu.
El arată că aceeași coaliție care a decis să încaseze CASS de pe urma compensațiilor morale acordate ultimilor supraviețuitori ai sistemului represiv comunist se pregătește să îi acorde înapoi fostului președinte Traian Băsescu toate beneficiile: „Înțeleg că este o decizie în acest sens a Curții Constituționale, dar, stimați conducători ai statului nostru, Traian Băsescu este un colaborator dovedit al fostei Securități. Există o hotărâre judecătorească definitivă și cât se poate de clară care spune acest lucru”.
„Pentru a readuce dreptatea și justiția socială înapoi, vă solicit, domnule președinte și domnule prim Ministru, repararea acestei crunte nedreptăți și excluderea completă a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru indemnizațiile acordate foștilor deținuți politici și urmașilor acestora, în temeiul decretului -lege nr. 118/1990. Ar fi aceasta o reparație mică, dar îndreptățită moral, pentru suferința îndurată ani de zile de către cei care au păstrat demnitatea națiunii noastre!”, adaugă senatorul AUR.