În cadrul unei conferințe de presă, Peiu a declarat că partidele care doresc să formeze noul guvern se află într-un impas din cauza planului de măsuri dure care ar trebui să fie luate.
„Situația corectă într-o astfel de soluție este întoarcerea la popor, să ceri din nou votul electoratului și cu o nouă aritmetică electorală să încerci să faci un guvern care să echilibreze situația dezastruoasă în care se află bugetul statului.
Pe de altă parte, dacă la eventuale viitoare alegeri anticipate poporul votează fix aceeași configurație parlamentară, toate forțele politice ar trebui să tragă și din asta o concluzie. Dar pentru asta, repet, soluție normală și democratică, care se practică în toată lumea, este întoarcerea la urne și văzut care este verdictul pe care-l dau alegătorii,” explicat analistul economic Petrișor Peiu, senator AUR.
Senatorul a fost întrebat și dacă AUR va vota măsurile fiscale.
„În primul rând, trebuie să le vedem. În al doilea rând, dacă se va face un guvern, vor fi adoptate prin ordonanță de urgență, vor ajunge în Parlament cândva, nu cred că foarte curând. Nu cred că vor ajunge sub formă de proiect de lege, pentru că, în mod normal, orice proiect de lege ar trebui dezbătut atât în comisiile de specialitate, cât și în plenul Parlamentului. Dacă mergem în continuare pe ideea că o audiere de ministru durează jumătate de oră și dezbaterea unei astfel de ordonanțe de urgență durează iarăși jumătate de oră, vă dați seama că lucrurile vor fi pentru a bifa niște proceduri parlamentare. Comisia Europeană se face că nu vede derapajul bugetar al Guvernului României”, a mai declarat Petrișor Peiu.