Petrolul Ploiești-FC Botoșani este programat de la ora 17.00.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 15 ori, de 10 ori au câştigat ploieştenii, de patru ori s-au impus botoşănenii, iar un joc s-a terminat la egalitate.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României a avut loc în 1 septembrie 2024, când moldovenii s-au impus cu 2-0 în deplasare.
„De notat faptul că, din postura de antrenor, Adrian Mutu este neînvins în cele cinci dueluri cu gruparea moldavă, palmaresul actualului tehnician al ploieştenilor cuprinzând două victorii şi trei remize. De partea cealaltă, de amintit că, Leo Grozavu a antrenat-o pe Petrolul în liga secundă, ediţia 2017-2018 (12 jocuri – 7 victorii – două remize – 3 înfrângeri)”, notează LPF în avancronica ăpartidei.
CFR Cluj primește de la ora 20.00 vizita Farului Constanța.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 37 de ori, de 18 ori s-au impus ardelenii, de 12 ori au câştigat constănţenii, iar alte şapte partide s-au terminat la egalitate.
Cea mai recentă dispută din SuperLigă a fost în 1 septembrie 2024, Farul – CFR Cluj 0-3, goluri marcate de Ciprian Deac, Leo Bolgado şi Meriton Korenica.
„Partida programează şi un duel special la nivelul băncilor tehnice, cel între două legende ale fotbalului românesc, Dan Petrescu şi Gheorghe Hagi, foşti colegi la Steaua în finalul anilor ’80, dar mai ales la naţională, între 1989 și 2000, când au contribuit împreună la cele mai mari performanţe din istoria primei reprezentative. Dan Petrescu vs Gheorghe Hagi în toate competiţiile: 19 jocuri – 10 victorii Petrescu – 3 remize albe – 6 succese Hagi”, arată LPF.