Piaf! The Show are loc pe 1 martie la Circul Metropolitan. Program şi regulament de acces

„Piaf! The Show” va avea loc sâmbată, la Circul Metropolitan din Bucureşti. Accesul se face începând cu ora 19.00 iar spectacolul începe în jurul orei 20.00, potrivit organizatorilor. Nathalie Lermitte, una dintre cele mai apreciate artiste ale Franţei, prezintă spectacolul tribut adus „Micuţei Privighetori” – „la Môme Piaf” – cu celebrele cântece „La Vie en rose”, „Non, je ne regrette rien” sau „Milord”.

Spectacolul s-a bucurat de un succes deosebit anul trecut în Bucureşti şi, la cererea publicului, revine în România pentru a celebra 110 ani de la naşterea artistei.

Interpretat de talentata Nathalie Lermitte şi conceput şi regizat de Gil Marsala, „PIAF! The Show” este unanim considerat de apropiaţii lui Édith Piaf cel mai frumos tribut adus vreodată carierei cântăreţei.

Pentru evitarea aglomeraţiei la porţile de acces, organizatorii recomandă spectatorilor să vină din timp la concert, însă nu înainte de ora 19.00, ora deschiderii oficiale a porţilor de acces.

Regulament de acces

Accesul va fi permis în baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata spectacolului, spectatorii fiind rugaţi să aibă asupra lor şi un act de identitate valid. Pentru siguranţa publicului şi buna desfăşurare a evenimentului, participanţii sunt de asemenea rugaţi să se supună controlului corporal amănunţit la solicitarea agenţilor de securitate.

Accesul copiilor, indiferent de vârstă, va fi permis doar în baza unui bilet valid propriu. Minorii cu vârstă sub 16 ani trebuie însoţiţi de un adult, posesor şi el de bilet propriu.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu: băuturi şi produse alimentare cumpărate din afară perimetrului locaţiei, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), doze de băutură, spray-uri, lasere, arme, obiecte contondente, animale de companie, bagaje voluminoase, umbrele, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel ori aparate GoPro.

Organizatorii recomandă spectatorilor că, odată intraţi în spaţiul de concert, să localizeze cea mai apropiată ieşire de urgenţă de sectorul în care au alocate biletele, iar apoi să se bucure de spectacol.

Biletele oferă acces doar pe locurile pentru care au fost achiziţionate. Biletul nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus şi este valabil pentru o singură intrare, o singură dată. Biletul nu poate fi transferat către o altă persoană, sau revândut. Reproducerea şi/ sau revanzarea biletelor sunt ilegale.
 

Putin se declară în favoarea investiţiilor americane în minereurile din teritoriile ocupate ale Ucrainei

Galatasaray depune plângere pentru rasism împotriva lui Jose Mourinho, antrenorul formaţiei Fenerbahce