Pierderi masive la Apple: cât pierde anual din serviciul său de streaming, potrivit publicaţiei The Information

Gigantul tehnologic a cheltuit peste 5 miliarde de dolari anual pentru conţinut de la lansarea Apple TV+ în 2019, însă în cursul anului trecut a reducet bugetul cu aproximativ 500 de milioane de dolari, potrivit sursei citate.

Apple nu a răspuns imediat solicitării Reuters pentru comentarii privind articolul din The Information.

Lansat în 2019, Apple TV+ este cunoscut pentru producţii originale precum ”Ted Lasso”, ”The Morning Show”, ”Shrinking” şi ”Severance”, însă se află în urmă faţă de rivalii Netflix, Disney+ şi Prime Video în ceea ce priveşte numărul de abonaţi.

Liderul de piață

Conform celor mai recente date, Netflix este lider de piaţă cu 301,63 milioane de abonaţi, Disney+ are 124,6 milioane, iar Warner Bros Discovery 116,9 milioane.

Apple nu dezvăluie oficial numărul de abonaţi ai Apple TV+, dar cinci analişti chestionaţi de Visible Alpha estimează că serviciul a atins aproximativ 40,4 milioane de utilizatori până la finalul anului 2024.

Deşi are un număr relativ modest de abonaţi, Apple TV+ a obţinut peste 2.500 de nominalizări şi 538 de premii pentru producţiile sale originale, a declarat CEO-ul Tim Cook într-o conferinţă privind rezultatele financiare din luna ianuarie.

Pe măsură ce competiţia în streaming se intensifică, tot mai multe companii media grupează serviciile în pachete cu reduceri, pentru a atrage consumatorii sensibili la preţ.

Apple TV+ este inclus într-un pachet oferit de Comcast, alături de Peacock şi Netflix, la preţul de 15 dolari pe lună. Dacă este achiziţionat separat, Apple TV+ costă 9,99 dolari pe lună în SUA.

Compania din Cupertino, California, oferă de asemenea Apple TV+ în cadrul pachetului Apple One, alături de servicii precum iCloud, Apple Music şi altele.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Infernul din Krasnodar: depozitul de petrol arde de cinci zile, iar pompierii sunt copleșiți de situație

Ministrul britanic de finanţe Rachel Reeves pregăteşte tăieri de 2 miliarde de lire ale cheltuielilor pentru funcţionarii publici