Planul de pace american pentru Ucraina-Andrei Iermak s-a întâlnit cu oficiali europeni: Următoarea întâlnire va avea loc cu delegaţia SUA

Delegaţia ucraineană prezentă în Elveţia pentru a discuta planul lui Donald Trump de a pune capăt războiului cu Rusia a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Franţei, Germaniei şi Regatului Unit, a anunţat, duminică, negociatorul de la Kiev.

„Am avut prima întâlnire cu consilierii pentru securitate naţională ai liderilor din Regatul Unit, Franţa şi Germania (…) Următoarea întâlnire va avea loc cu delegaţia americană”, a declarat pe Telegram Andrei Iermak, şeful preşedinţiei ucrainene care conduce delegaţia.

Oficiali ucraineni, americani şi europeni se întâlnesc, duminică, la Geneva, pentru a discuta planul lui Donald Trump pentru Ucraina, care trezeşte temeri la Kiev privind o capitulare forţată, dar care, potrivit Washingtonului, nu constituie o ofertă finală.

SUA este reprezentată de secretarul de stat Marco Rubio.

Administraţia americană prezintă acest document în 28 de puncte ca „un cadru pentru negocieri”, care vizează să pună capăt conflictului provocat de aproape patru ani de invazie rusă.

Salutat de preşedintele rus Vladimir Putin, textul preia mai multe cerinţe cheie ale Moscovei: ca Ucraina să îi cedeze teritorii, să accepte să reducă dimensiunea armatei sale şi să renunţe la aderarea la NATO. Cu toate acestea, oferă garanţii de securitate occidentale Kievului pentru a preveni orice nouă atac rus.

Planul a provocat agitaţie în rândul aliaţilor europeni ai Ucrainei, care au multiplicat contactele şi au cerut noi negocieri în care să fie implicaţi, împreună cu Kievul, în ciuda nerăbdării manifestate iniţial de preşedintele Statelor Unite.

Donald Trump îi dăduse omologului său ucrainean Volodimir Zelenski termen până pe 27 noiembrie, ziua de Thanksgiving, pentru a răspunde. Dar sâmbătă a indicat că planul nu constituia „ultima sa ofertă” pentru soluţionarea conflictului.

 

Aproape 4.000 de articole vestimentare, încălţăminte, marochinărie şi parfumuri, inscripţionate cu mărci protejate, dar posibil contrafăcute, găsite de poliţiştii de frontieră din Giurgiu

Scrimă: Vlad Covaliu – desemnat al doilea an consecutiv cel mai bun junior din lume