Planul în zece puncte publicat de către Iran nu este planul de la baza negocierilor cu SUA, dezminte Casa Albă

Un plan în zece puncte difuzat în mod public de către Iran, care cuprinde cereri în mod evident greu de acceptat de către Statele Unite, nu este documentul care serveşte ca bază în negocierile cu Washingtonul, dă asigurări miercuri un oficial de rang înalt de la Casa Albă, relatează AFP.

”Documentul care este menţionat de către presă nu este planul la care lucrăm. Nu vom negocia în mod public”, a declarat această sursă, care a cerut protecţia anonimatului, după ce preşedintele american Donald Trump a evocat marţi un plan ”viabil” prezentat de către Iran.

O listă publicată marţi de către Republica islamică evocă

1. o ”menţinere a controlului iranian asupra Strâmtorii Ormuz, acceptarea îmbogăţirii (uraniului), ridicarea tuturor sancţiunilor primare şi secundare”, o retragere a forţelor americane din Orientul Mijlociu, o încetare a atacurilor împotriva Iranului şi aliaţilor săi, o deblocare a activelor iraniene ”înghţate” şi o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care să facă acrodul constrângător juridic.

viewscnt

Nicuşor Dan: S-a repetat la infinit că tot acest context este dacă preşedintele aprobă sau nu propunerile PSD. Nu sunt propunerile PSD/ E o informaţie pe care în mod nemijlocit eu, după zeci de discuţii cu zeci de procurori, mi-am format-o cu capul meu

Nicuşor Dan: Am aşteptarea de la cei trei procurori-şefi numiţi azi să comunice/ Sistemul judiciar a transformat procurorii într-un fel de funcţionari care nu mai au timpul necesar să se uite la dosarele care sunt cu adevărat de impact pentru societate