Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra se fac manevre de resuscitare. Totodată, au fost răniţi doi copii, ei primind îngrijiri medicale. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
UPDATE – ”Cele 4 persoane au fost descarcerate. Din nefericire, 3 dintre ele au fost declarate decedate, iar pentru a patra se aplică manevre de resuscitare”, a transmis ISU Suceava.
Potrivit sursei citate, în afara celor 4 victime care au fost încarcerate, toate adulte, au mai fost răniţi doi minori.Aceştia sunt conştienţi şi li se acordă îngrijiri medicale.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit ISU Suceava, accidentul s-a produs pe DN 2, în localitatea Grăniceni, fiind implicate două autoturisme.
”Din primele informaţii, în cele două maşini se aflau 7 ocupanţi, dintre care 4 persoane sunt încarcerate. Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis ISU Suceava.
La locul intervenţiei acţionează două echipaje de dscarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.