Platforma de socializare X a anunţat sâmbătă că îşi va închide operaţiunile din Brazilia ”cu efect imediat”, din cauza a ceea ce a numit ”ordine de cenzură” din partea judecătorului brazilian Alexandre de Moraes, transmite Reuters.
Serviciul X rămâne disponibil oamenilor din Brazilia, a declarat platforma sâmbătă.
X, deţinută de miliardarul Elon Musk, susţine că Moraes l-a ameninţat în secret pe unul dintre reprezentanţii legali ai companiei în ţara sud-americană, cu arestarea, dacă nu va respecta dispoziţiile legale de a elimina anumite conţinuturi de pe platforma sa.
Gigantul reţelelor de socializare a publicat imagini ale unui document presupus a fi semnat de Moraes, care spune că o amendă zilnică de 20.000 de reale (3.653 USD) şi un decret de arestare ar fi impuse împotriva reprezentantului X, Rachel Nova Conceicao, dacă platforma nu ar respecta pe deplin ordinele lui Moraes.
”Pentru a proteja siguranţa personalului nostru, am luat decizia de a închide operaţiunea noastră din Brazilia, cu efect imediat”, a spus X.
Curtea Supremă din Brazilia, unde Moraes are un loc, a declarat pentru Reuters că nu va vorbi despre această chestiune şi că nu va confirma şi nici nu va infirma autenticitatea documentului împărtăşit de X.
La începutul acestui an, Moraes a ordonat X să blocheze anumite conturi, în timp ce investighează aşa-numitele ”miliţii digitale” care au fost acuzate că răspândesc ştiri false şi mesaje de ură în timpul guvernării fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro.
Moraes a deschis o anchetă la începutul acestui an asupra miliardarului, după ce Musk a spus că va reactiva conturile pe X pentru care judecătorul a ordonat blocarea.
Musk a numit deciziile familiei Morae cu privire la X ”neconstituţionale”.
După provocările lui Musk, reprezentanţii X au inversat cursul şi au spus Curţii Supreme din Brazilia că gigantul reţelelor sociale se va conforma hotărârilor legale.
În aprilie, avocaţii care reprezintă X în Brazilia au declarat Curţii Supreme că ”defecţiunile operaţionale” au permis utilizatorilor blocaţi să rămână activi pe platforma de socializare, după ce Moraes a cerut X să explice de ce se presupune că nu a respectat în totalitate deciziile sale.
Ţn postări pe X de sâmbătă, Musk l-a numit pe Moraes ”o ruşine totală pentru justiţie” şi a spus că compania nu ar fi putut fi de acord cu ”cerinţele de cenzură secretă şi de transmitere a informaţiilor private ale judecătorului”.