Mai multe parcometre amplasate pe domeniul public al oraşului Ploieşti au fost ţinta hoţilor, aceştia distrugând aparatele în care şoferii plătesc parcarea şi sustrăgând din acestea casetele cu bani. Prejudiciul este de puţin peste 200 de lei, dar Poliţia a deschis dosar penal şi face cercetări pentru identificarea autorilor.
Un reprezentant al societăţii Servicii de Gospodărire Urbană a anunţat, miercuri dimineaţă, că parcometre operate de societatea care administrează parcările din Ploieşti au fost sparte.
”În urma sesizării, a fost constituită de îndată o echipă operativă, care s-a deplasat la faţa locului pentru verificarea aspectelor semnalate. Din primele cercetări la faţa locului a reieşit faptul că patru parcometre, amplasate pe diferite străzi din municipiu, au fost distruse, iar casetele de bani din interiorul acestora au fost sustrase. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la aproximativ 210 lei”, informează oficialii Poliţiei Prahova.
Două parcometre au fost sparte în zona centrală a oraşului, pe strada Emile Zola, iar alte două în zona de sud.
”Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care faptele au fost comise, identificării autorilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, precizează sursa citată.
În Ploieşti, parcările sunt administrate de firma Servicii de Gospodărire Urbană, al cărei acţionar majoritar este Consiliul Local Ploieşti.