Ploile au făcut prăpăd în Covasna: viituri puternice, zeci de persoane evacuate și șapte izolate

Mai multe localităţi ale judeţului Covasna sunt afectate de inundaţii, pompierii intervenind la Boroşneu Mare, Sântionlunca, Zăbrătău, Crasna, Brateş şi în alte zone pentru limitarea pagubelor produse în urma inundaţiilor.

Una dintre cele mai afectate localităţi este Lunca Mărcuşului, unde 49 de persoane, între care patru copii, au fost evacuate ori s-au autoevacuat. În zonă nu sunt gospodării inundate, însă apele râului Tărlung au ieşit din matcă, autorităţile intervenind pentru îndiguire.

De asemenea, în localitatea Băcel un număr de 15 adulţi şi doi copii au fost nevoiţi să plece din casele lor. În continuare, în acea zonă se lucrează la îndiguire şi se fac recunoaşteri în teren pentru identificarea eventualelor breşe.

În schimb, în localitatea Boroşneu Mare drumul judeţean 131 a fost acoperit de ape, fiind blocat, şi sunt afectate de inundaţii patru gospodării, după ce un curs de apă a crescut atât de mult încât a depăşit nivelul unui dig. Echipajele de pompieri acţionează pentru extragerea apei şi îndiguire.

În localitatea Sântionlunca a fost inundat un grajd, în localitatea Covasna apele au intrat într-o curte şi au acoperit două străzi, iar la Zăbrătău două gospodării au fost afectate de inundaţii.

”În zona din amonte a localităţii Belin s-a constatat o surpare gravă a digului de protecţie care a condus la creşterea riscului de inundaţii asupra mai multor gospodării şi infrastructuri locale. Între localităţile Zăbrătău şi Crasna a fost distrus un capăt de pod. În localitatea Brateş se lucrează pentru îndiguire. S-a creat o breşa în dig”, mai arată bilanţul ISU Covasna.

În jurul orei 16.00, un echipaj din cadrul ISU Covasna a fost solicitat să intervină cu barca pneumatică în localitatea Chichiş, la 5 case izolate. Cele 7 persoane aflate în zonă au refuzat evacuarea. Echipajul le-a asigurat alimente şi apă.

”În cazul în care pericolul va fi iminent persoanele vor fi evacuate. Nivelul apei este în creştere, iar evoluţia depinde şi de precipitaţiile din următoarele ore”, precizează sursa citată.

Miercuri, în sprijinul pompierilor din cadrul ISU Covasna au fost trimişi salvatori de la ISU Bucureşti, ISU Hunedoara şi ISU Dâmboviţa.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Anca Alexandrescu, reacție după ce Nicușor Dan a confirmat discuția cu Trump: ‘Nu au înțeles nimic’

Fugar cu dosar global, traficant de migranți, și-a găsit ‘nașul’ la Măciuca. A ajuns, în sfârșit, pe mâna poliției