PNL Gorj a votat în unanimitate o rezoluţie privind susţinerea candidaturii lui Nicolae Ciucă la preşedinţia României

PNL Gorj anunţă că a votat în unanimitate o rezoluţie care vizează susţinerea candidaturii lui Nicolae Ciucă pentru funcţia de preşedinte al României. Anunţul a fost făcut de preşedintele PNL Gorj, Ion Iordache, vineri seară.

PNL Gorj a votat în unanimitate o rezoluţie privind susţinerea candidaturii lui Nicolae Ciucă pentru funcţia supremă în stat. Rezoluţia a fost votată în timpul unei întâlniri avute, vineri după amiază, la Târgu Jiu, la care a participat şi preşedintele PNL.

 
”A apărut, în timpul întâlnirii, dar şi înainte de această întâlnire, în timpul discuţiilor cu colegii mei, ideea de a susţine o rezoluţie prin care colegii mei au acordat votul în unanimitate pentru susţinerea domnului Nicolae Ciucă pentru funcţia de preşedinte al României. Convingerea noastră este că e şi viitor preşedinte al României, având foarte multe argumente pe care şi eu şi colegii mei le avem. Domnul Nicolae Ciucă este cel mai bun dintre toţi cei care candidează pentru această funcţie”, a declarat Iordache. 

 
Anunţul lui Iordache a avut loc la finalul unei întâlniri în care au fost discutate rezultatele alegerilor locale, dar şi ideea reorganizării filialei judeţene.

UPDATE – Alba: Decizii de recalculare a pensiilor, oprite de la distribuire pe motiv că se suspectează că ar conţine erori/ Ministerul Muncii cere clarificări Poştei şi Casei de Pensii după ce decizii distribuite au fost retrase de la beneficiari

Nicolae Ciucă afirmă că va discuta cu ministrul Finanţelor despre o eventuală schimbare a sa din funcţie: Probabil că are şi motive personale pe care le ia în considerare, ţinând cont că toată presiunea este îndreptată asupra propriei persoane