Politehnica Iaşi: Marca şi palmaresul au revenit acasă!

#image_title

ACSM Politehnica Iaşi a anunţat semnarea unui contract de licenţă de marcă prin care clubul primeşte, cu titlu gratuit, drepturile de utilizare pentru brandul şi palmaresul istoric al Politehnicii Iaşi de la firma ZECRO.

Începand cu noul sezon de ligă secundă, clubul va evolua sub numele de FC Politehnica Iaşi, iar sigla va fi cea originală, cu 2 căluţi. Acest acord reprezintă un reper foarte important în evoluţia recentă a clubului, prin care se recunoaşte legitimitatea actualei echipe, ca moştenitoare a Politehnicii Iaşi.

Pentru ACSM Politehnica Iaşi, acordul asigură securitatea juridică necesară pentru consolidarea poziţiei în competiţiile naţionale, dezvoltarea sportivă şi păstrarea tradiţiilor locale sub acelaşi nume cu care au crescut generaţii de suporteri, promovând totodată valorile sportive şi responsabilitatea socială în comunitatea locală.

“Ma bucur că, într-un final, am reuşit să aducem din nou acasă, în dealul Copoului, marca şi palmaresul Politehnicii Iaşi. A fost o promisiune pe care am facut-o suporterilor noştri şi le mulţumesc celor de la ZECRO că ni s-au alăturat în acest proiect. Politehnica este echipa Iaşului şi doar împreună, jucători, antrenori, suporteri, comunitate vom reveni acolo unde ne este locul, în elita fotbalului românesc”, a declarat Florin Briaur, manager executiv Politehnica Iaşi.

ZECRO, o companie de management sportiv cu sediul în Iaşi, deţinută în proporţie egală de Cătălin Miron şi Răzvan Zetu, cedează gratuit licenţa de marcă.

Google lansează AI-ul video Veo 3

Toată ţara se află sub avertizări de caniculă/ Meteorologii au emis Cod portocaliu pentru jumătatea vestică a României şi Cod galben pentru restul teritoriului/ Temperaturi de până la 40 de grade şi o noapte tropicală