Poliția calmează spiritele: Stuttgart, scenariul unui accident, nu al unui atac terorist

„Pe baza stadiului actual al investigaţiilor şi a concluziilor de până acum, colegii noştri presupun că pe (strada) Olgaeck a avut loc un tragic „accident de circulaţie. În acest moment nu există indicii privind un atac sau un act deliberat’, a scris poliţia din Stuttgart în X.

Cu puţin timp înainte, instituţia comunicase că opt persoane în total au fost rănite, dintre care trei grav şi una a trebuit să fie resuscitată. De asemenea, anunţase că şoferul vehiculului a fost arestat şi este interogat de autorităţi şi că forţele de securitate încearcă să clarifice circumstanţele accidentului, transmite Agerpres.

Potrivit tabloidului Bild, evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o intersecţie aglomerată din centrul oraşului, unde un Mercedes clasa G condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani a acroşat mai mulţi trecători care traversau strada.

Potrivit radiodifuzorului public SWR, şoferul este cetăţean german.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ludovic Orban a votat vineri în Spania

Bărbat condamnat la 53 de ani de închisoare după ce a ucis un copil palestinian