Poliţia lucrează zi şi noapte pentru a-i prinde pe protestatarii violenţi din Irlanda de Nord

Luni, în oraşul Antrim au izbucnit tulburări după presupusa agresiune sexuală asupra unei fete din acest oraş, în weekendul trecut. Doi băieţi de 14 ani, care au depus mărturie în faţa instanţei prin intermediul unui traducător de limba română, au fost acuzaţi de tentativă de viol.

Un protest paşnic desfăşurat luni seara în legătură cu presupusa agresiune a fost urmat de atacuri asupra poliţiei şi asupra proprietăţilor în care locuiesc minorităţi etnice. PSNI a descris scenele drept „violenţe rasiste”.

Tulburările au continuat timp de mai multe nopţi şi s-au extins în alte zone din Irlanda de Nord, precum Portadown, Larne, Belfast, Carrickfergus, Derry şi Coleraine. Sâmbătă, violenţele au scăzut în intensitate.

Până în prezent, au fost efectuate 24 de arestări, dintre care 14 s-au soldat cu trimiterea în judecată a unor persoane, a anunţat PSNI.

Formula 1: George Russell a câştigat Marele Premiu al Canadei. Primul podium pentru Antonelli

Emmanuel Macron transmite, în Groenlanda, solidaritatea europeană în faţa planurilor de anexare ale lui Donald Trump