Poliţia Română: Peste 320 de percheziţii, în perioada 12-15 mai, la persoane suspectate că au cumpărat arme şi muniţii din mediul online / Au fost descoperite peste 200 de arme, dar şi cartuşe şi articole pirotehnice – VIDEO

Poliţia Română a făcut, în perioada 12-15 mai, peste 320 de percheziţii în 17 judeţe la persoane suspectate că au cumpărat arme şi muniţii din mediul online. Au fost descoperite peste 200 de arme, dar şi cartuşe şi articole pirotehnice.

”În perioada 12 – 15 mai 2025, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, poliţiştii din cadrul a 17 inspectorate de poliţie judeţene au pus în executare 327 mandate de percheziţie domiciliară, în 206 cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, constând ca mod de operare în procurarea de către persoane fizice neautorizate, de arme şi muniţii, supuse autorizării, prin intermediul unor platforme de comercializare online”, a trransmis, sâmbătă, comisar-şef de poliţie Dinu Nicolae Adrian – director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase din cadrul I.G.P.R

Potrivit acestuia, au fost descoperite şi indisponibilizate, 208 arme lungi şi scurte neletale, din categoria celor supuse autorizării, 431 de cartuşe letale, diferite calibre, 21 de trofee provenind de la speciile cerb şi căprior, 9 arme tip airsoft, 16 kg de articole pirotehnice, 4 arme letale, respectiv un pistol letal, o armă letală artizanală cu lunetă şi doua arme de vânătoare, precum şi două arcuri, două detectoare de metale, două arbalete, 2 câini din rasa ogar, precum şi alte bunuri de interes, toate acestea fiind deţinute ilegal.

Totodată, faţă de trei persoane cercetate a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.

”În primele 4 luni ale acestui an, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi ai structurilor teritoriale de profil au desfăşurat activităţi circumscrise competenţelor materiale ale structurii, având drept scop creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, prin eficientizarea activităţii de combatere a infracţiunilor la regimul armelor, muniţiilor, braconajului cinegetic, explozivilor şi substanţelor periculoase. Acestea au fost materializate prin desfăşurarea de acţiuni la nivel naţional şi regional pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor din aceste domenii”, a mai declarat comisar-şef de poliţie Dinu Nicolae Adrian – director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase din cadrul I.G.P.R.

Acesta a precizat că, la nivel naţional, structurile arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat peste 700 de acţiuni pe linie de arme şi braconaj cinegetic şi peste 400 de acţiuni pe linie de explozivi şi substanţe periculoase. 

De asemenea, au fost efectuate peste 4.000 de controale pe linie de arme la persoane fizice şi juridice şi peste 1.500 de controale pe linie de explozivi şi substanţe periculoase, totodată fiind puse în aplicare şi peste 400 de mandate de percheziţie domiciliară.

 Astfel, poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase au indisponibilizat peste 1.100 de arme de foc şi peste 40.000 de bucăţi de cartuşe de diferite calibre.

 

 

Mâna lui Dumnezeu! Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 15 și a supraviețuit

Ilie Bolojan a mers la militarii români care comandă o misiune în Bosnia și Herțegovina