POLITICO: Deputaţii europeni amână decizia cu privire la avizarea comisarului propus de Ungaria, Olivér Várhelyi. Aprobarea sa ar putea depinde de audierile de marţi, când vor fi chestionaţi vicepreşedinţii propuşi pentru CE, inclusiv Roxana Mînzatu

Parlamentarii europeni au amânat până miercuri decizia de a aproba sau nu propunerea Ungariei pentru funcţia de comisar european, Olivér Várhelyi, au declarat pentru POLITICO cinci oficiali ai Parlamentului.

Coordonatorii din comisiile pentru sănătate publică (ENVI) şi agricultură (AGRI) ale Parlamentului s-au întâlnit luni pentru a decide dacă să aprobe sau nu nominalizarea lui Oliver Várhelyi ca viitor comisar european pentru sănătate şi bunăstarea animalelor. Aceştia au convenit să amâne decizia până la finalizarea audierilor tuturor comisarilor propuşi.

Várhelyi este deocamdată singurul candidat care se confruntă cu o a doua rundă de întrebări din partea eurodeputaţilor, de data aceasta în formă scrisă, după ce nu a reuşit să îi impresioneze la audierea sa orală de săptămâna trecută.

Coordonatorii comisiilor s-au reunit luni tocmai pentru a discuta răspunsurile sale scrie la întrebările suplimentare care i-au fost puse.

„Tocmai am decis să amânăm decizia în ceea ce-l priveşte pe comisarul Fidesz”, a scris pe X deputatul Pascal Canfin, coordonatorul grupului Renew în comisia ENVI. El a declarat pentru POLITICO că grupul său şi socialiştii şi democraţii (S&D) nu sunt „mulţumiţi” de opţiunea pe care o au şi nu au decis încă dacă pot vota pentru el sau nu. Ar fi „imposibil”, a spus el, „să susţinem un comisar provenit din Fidesz (partidul premierului Viktor Orban – n.r.) care să se ocupe de orice are legătură cu alertele”, a spus el.

În timp ce Várhelyi a lăudat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) în audierea sa de săptămâna trecută, deputaţii europeni încă indică abordarea Budapestei faţă de pandemia de Covid-19 – când a fost singura ţară din UE care a distribuit vaccinuri din Rusia şi China aprobate în afara UE – ca motiv pentru a respinge candidatul maghiar. De asemenea, aceştia şovăie în aprobarea unui portofoliu care ar include drepturile reproductive, a explicat Canfin.

Verzii şi Grupul de stânga s-au opus, de asemenea, nominalizării lui Várhelyi până în prezent, ceea ce înseamnă că propunerea Ungariei nu are numărul necesar de voturi pentru a obţine undă verde ca să facă parte din noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen.

Doar grupurile de extremă dreapta şi Conservatorii şi Reformiştii Europeni l-au susţinut după audierea iniţială. Fidesz, partidul de guvernare din Ungaria, face parte dintr-un grup parlamentar naţionalist creat anul acesta, Patrioţi pentru Europa, alături de partidul ANO din Cehia şi de Partidul Libertăţii din Austria

O idee lansată de S&D şi Renew a fost de a-l aproba pe Várhelyi în schimbul eliminării unor competenţe din portofoliul său, cum ar fi drepturile reproductive, bunăstarea animalelor şi vaccinurile, acestea urmând să fie atribuite unui alt comisar.

În opinia şefului grupului Patrioţilor, este vorba de un joc. „Este, desigur, inacceptabil să vedem cum grupurile îşi fac jocurile în ceea ce priveşte audierile comisarului”, a declarat pentru POLITICO şeful grupului Patrioţilor, eurodeputatul danez Anders Vistisen. „Dar aceasta arată doar neputinţa liberalilor, socialiştilor şi verzilor. Ei nu deţin nicio altă putere reală în parlament decât cea pe care PPE vrea să le-o acorde. Singura responsabilitate pentru direcţia greşită în care se îndreaptă Europa se află acum pe umerii PPE – ei au un parlament conservator, dar refuză să îl folosească”, a comentat Vistisen.

Săptămâna trecută, o decizie cu privire la Hadja Lahbib, comisarul propus de Belgia, a fost, de asemenea, blocată după o prestaţie slabă a Jessika Roswall, comisarul propus de Suedia. În cele din urmă, unda verde pentru Lahbib şi Roswall a fost parte a unui acord între PPE, grupul Renew şi cel al socialiştilor şi democraţilor.

În mod similar, întârzierea deciziei cu privire la Várhelyi înseamnă că soarta sa poate fi folosită ca monedă de schimb între grupuri, care mai trebuie să aprobe cele mai importante dintre nominalizări, marţi, când cei şase vicepreşedinţi executivi propuşi de Ursula von der Leyen, inclusiv Roxana Mînzatu din România, vor fi chestionaţi de deputaţii europeni, scrie POLITICO.

Reprezentanta României, Roxana Mînzatu, care este propusă şi ca vicepreşedinte al Comisiei Europene, este programată aşadar la audieri marţi, 12 noiembrie, între orele 14.30-17.30 (15.30 – 18.30, ora României), în faţa comisiei pentru muncă şi cultură, potrivit . Portofoliul Roxanei Mînzatu se ocupă de competenţe şi educaţie, locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie.

Roxana Mînzatu săptămâna trecută în Parlamentul României, în faţa comisiilor de specialitate.

Nu-l judecaţi dinainte pe Trump în legătură cu Ucraina, recomandă ministrul francez de externe

VIDEO Joe Biden și Kamala Harris, prima apariție comună după alegerile din SUA