Poliţist din Argeş, anchetat de DGA, fiind suspectat că a cerut bani pentru a scăpa un şofer anchetat penal pentru conducere cu permisul suspendat. Poliţia anunţă că agentul a fost pus la dispoziţie

Un poliţist din Argeş este anchetat de Direcţia Generală Anticorupţie, fiind suspectat că a cerut bani susţinând că are influenţă asupra unui procuror şi că poate scăpa un şofer anchetat penal pentru conducere cu permisul suspendat. Inspectoratul de Poliţie Argeş anunţă că agentul a fost pus la dispoziţie.

”În cursul anului 2024, agentul de poliţie ar fi pretins de la un bărbat suma de 3.000 €, din care ar fi primit suma de 1.500 €, lăsându-l să creadă că are influenţă şi că poate interveni pe lângă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul penal, în care acesta este cercetat ca urmare a depistării în trafic, în timp ce conducea având permisul de conducere suspendat. Totodată, i-a promis că îi va obţine şi restituirea permisului de conducere. În acest sens, agentul de poliţie i-ar fi înmânat persoanei în cauză o ordonanţă semnată şi ştampilată din care rezultă că ar fi fost dispusă neînceperea urmăririi penale faţă de aceasta, ordonanţă care ar fi fost emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, unitate de parchet la care se află înregistrat dosarul penal. Despre această ordonanţă există probe că nu ar proveni de la respectiva unitate de parchet, fiind falsificată în întregime”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

 
Joi, ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş au făcut două percheziţii. Una dintre acestea a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş – Poliţia municipiului Câmpulung – Biroul Investigaţii Criminale, unde îşi desfăşoară activitatea agentul, a doua percheziţie având loc la domiciliul poliţistului.
 

Agentul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. 
 
Oficialii Poliţiei Argeş au reacţionat în urma anchetei DGA, anunţând că agentul a fost pus la dispoziţie, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege. 
 
”Instituţia noastră se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea”, au precizat oficialii Inspectoratului de Poliţie Argeş.

INS: Importul de energie electrică al României a crescut cu 59,7%, în primele zece luni. Consumul de electricitate al populaţiei a crescut cu 3%

AMZEI 2024 – Un an de revitalizare urbană şi efervescenţă creativă cu 27 de evenimente din diverse arii creative