Un poliţist din Braşov este inculpat pentru infracţiuni de luare de mită şi complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat, fiind suspectat că a primit lemn de la reprezentanţii unei firme care se ocupă cu exploatări silvice pentru a nu deschide dosar penal după ce a constatat că societatea utiliza pentru transportul masei lemnoase un camion neînscris în circulaţie.
Poliţistul inculpat în acest dosar are calitatea de agent de poliţie şi a fost plasat sub control judiciar.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în perioada 09-10.12.2025 şi în 28.01.2026, agentul de poliţie a acceptat promisiunea şi a primit material lemnos de la o persoană care deţine o firmă de exploatare forestieră în localitatea în care exercita funcţia publică, în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv neluarea măsurilor legale privind conducerea pe drumul public a unui ansamblu rutier format dintr-un tractor şi o remorcă tip vagon fără sa fie înmatriculate sau înregistrate”, informează, miercuri, Parchetul de pe lîngă Trbunalul Braşov, care instrumentează acest dosar împreună cu Serviciul Judeţean Anticorupţie.
Marţi, anchetatorii au făcut două percheziţii domiciliare la domiciliul agentului de Poliţie şi la instituţia publică unde este angajat. Poliţistul şi încă cinci persoane au fost duşi la sediul Parchetului pentru audieri.
Miercuri, agentul de poliţie a fost inculpat pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la infracţiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat, pe numele lui fiind emisă, iniţial, ordonanţă de reţinere pe o durată de 24 de ore şi ulterior procurorul de caz dispunând măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile cu interdicţia de a mai exercita funcţia publică ocupată.
–>