Polițist din Vrancea, prins băut la volan de colegii săi

Reprezentanții instituției au declarat că se menține o „toleranță zero” față de orice încălcare a legii, indiferent de persoana implicată.

Inspectoratul a declarat că se distanțează de astfel de comportamente care „nu sunt în concordanță cu legea” și a subliniat că acestea nu reflectă valorile și principiile instituției. Incidentul a avut loc în luna octombrie 2024, când polițistii de la rutieră au oprit un șofer în Vrancea și l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,14 mg/l alcool în aerul expirat.

Având în vedere că valoarea alcoolemiei nu depășea 0,40 mg/l, șoferul a fost sancționat contravențional, conform legislației în vigoare (O.U.G. nr. 195/2002). Dacă alcoolemia ar fi fost peste acest prag, ar fi fost deschis un dosar penal, însă în acest caz nu a fost necesară informarea vreunei unități de parchet, spun autoritățile.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a dispus totuși demararea unei anchete interne, prin Compartimentul Control Intern, iar polițistul va fi cercetat disciplinar, urmând să se aplice măsurile legale conform Legii nr. 360/2002.

UPDATE VIDEO Avertisment RO-Alert pentru Constanţa: Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă / Avioane F-16 ridicate de la sol

Bărbatul care a provocat accidentul soldat cu moartea a două femei, arestat preventiv pentru 30 de zile – Avea 2,51 g/l alcool pur în sânge