Poliţia Capitalei anunţă că are un acord-cadru activ pentru servicii de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, iar acţiunile au loc periodic, dar şi de câte ori este necesar. Cu toate acestea, inspectele – cum ar fi ploşniţele – pot fi reintroduse în sedii şi centrele de arest de către obiectele personale ale celor custodiaţi.
Poliţia Capitalei a reacţionat, miercuri seară, după ce sindicaliştii au reclamat condiţiile din sediile instituţiei şi faptul că poliţiştii ajung la spital cu muşcături de ploşniţe.
”Poliţia Capitalei tratează cu maximă seriozitate orice aspect ce ţine de sănătatea şi siguranţa poliţiştilor, precum şi de condiţiile oferite persoanelor aflate în custodia instituţiei. Până în anul 2026, este în vigoare un acord-cadru privind servicii de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, aplicabil tuturor centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi tuturor sediilor de poliţie din subordine. În baza acestuia, acţiunile sunt efectuate trimestrial, precum şi suplimentar, în funcţie de necesităţi sau sesizări punctuale”, au transmis oficialii Poliţiei Capitalei.
Potrivit acestora, în astfel de situaţii, există două tipuri de intervenţii: intervenţii non-invazive, fără risc pentru sănătatea umană, desfăşurate periodic, dar şi operativ atunci când este necesar, dar şi intervenţii complexe, cu substanţe toxice, care necesită evacuarea completă a spaţiilor.
Poliţia preciază că cea mai recentă intervenţie non-invazivă a avut loc în luna august 2025.
Ultima acţiune complexă, cu substanţe toxice, a fost realizată în mai 2025, la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 2, inclusiv cu tratamente aplicate pe pereţii încăperilor, spaţiul fiind, la acel moment, în renovare.
”Având în vedere aspectele menţionate, aceste tratamente toxice pentru persoane, nu pot fi aplicate cu aceeaşi frecvenţă, precum tratamentele non-invazive, însă se realizează ori de câte ori este posibil, în condiţii de siguranţă. În ceea ce priveşte centrele de reţinere, având în vedere fluxul constant de persoane custodiate, trebuie menţionat că, deşi acţiunile de dezinsecţie sunt realizate periodic, există posibilitatea reintroducerii unor insecte, precum ploşniţele, din exterior, prin intermediul obiectelor personale, hainelor sau bagajelor celor aduşi în arest”, a mai transmis Poliţia Caitalei.
Instituţia afirmă că această situaţie poate apărea în spaţii de tranzit închise, iar Poliţia Capitalei intervine de fiecare dată când sunt semnalate astfel de cazuri, cu tratamente repetate şi măsuri de igienizare suplimentare, pentru menţinerea unui mediu cât mai sigur şi salubru.
”Poliţia Capitalei reafirmă angajamentul ferm pentru asigurarea unor condiţii adecvate de muncă şi detenţie, precum şi pentru protejarea sănătăţii personalului. Orice situaţie semnalată este tratată cu responsabilitate şi conduce la măsuri, atât preventive, cât şi concrete”, au precizat oficialii Poliţiei Capitalei.
Sindicatul Europol reclamă, miercuri seară, că spaţiile centrelor de reţinere şi arestare preventivă din Capitalei sunt pline de ploşniţe. ”De luni întregi, colegii noştri reclamă muşcături, mizerie şi lipsa unor măsuri elementare de igienă”, au transmis sindicaliştii, precizând că zece peroane au ajuns la Urgenţă. Sindicaliştii anunţă că au sesizat DSP şi Avocatul Poporului.