Pompierii români aflaţi în Grecia, misiuni de patrulare şi monitorizare în două zone din Nea Makri

Pompierii români aflaţi în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie au participat la misiuni de patrulare şi monitorizare în două zone din Nea Makri, precum şi la un exerciţiu comun. Marţi, în zona în care aceştia se află riscul de izbucnire a unor incendii este estimat la nivel mediu, fiind însă ridicat în zone din sudul Greciei.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis, marţi, că membrii Celulei de Coordonare a Ofiţerilor de Legătură, conducerea modulului din România, precum şi conducerea modulului din Republica Moldova au participat la o şedinţă de lucru, explicând că astfel de întâlniri au loc zilnic, pentru discutarea aspectelor de interes, planificarea activităţilor şi stabilirea misiunilor de sprijin, în funcţie de nevoile identificate, precum şi pentru organizarea exerciţiilor de pregătire în comun menite să susţină schimbul de bune practici.

 
Ulterior, personalul modulelor din România şi Republica Moldova a participat la o prezentare teoretică susţinută de membrii Celulei de Coordonare a Ofiţerilor de Legătură, în cadrul căreia au fost abordate cele mai importante aspecte privind misiunea de pre-poziţionare în Republica Elenă.

 
De asemenea, pompierii salvatori români au executat misiuni de patrulare şi monitorizare în două zone din Nea Makri, care au vizat inclusiv verificarea funcţionalităţii hidranţilor din regiunea respectivă, şi au participat la un exerciţiu în comun, pentru testarea procedurilor specifice de răspuns.
 
Potrivit Hărţii de Previziune a Riscului de Incendiu (), pentru marţi riscul de incendiu este ridicat, pentru mai multe zone situate în sudul Greciei, însă pentru regiunea în care modulul României îşi desfăşoară activitatea nivelul de risc prognozat este unul mediu.
 
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă, în perioada 1 august-15 septembrie, pentru al patrulea an consecutiv, cu modulul naţional specializat de stins incendii de pădure, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor elene în gestionarea acestui tip de risc.
 
Schimbarea efectivelor se va realiza în 16 şi 31 august, urmând ca alte două serii a 40 de pompieri să înlocuiască personalul de lângă Atena. 
 
Suplimentarea tehnicii şi a personalului de intervenţie va fi realizată în funcţie de dinamica situaţiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităţilor elene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

CNAB a semnat contractul pentru modernizarea terminalelor Plecări internaţionale, Finger şi Sosiri la Aeroportul ”Henri Coandă”. Contractul de 112,42 milioane de lei a fost atribuit unei asocieri

JO-canoe: Oleg Nuţă şi Ilie Sprîncean s-au calificat în semifinale la 500 metri